Legea nr.287/2009 privind Codul civil, reglementează la Titlul IX, Capitolul V, Secţiunea 3, regulile particulare în materia arendării. Dezvoltarea arendării terenurilor agricole în ţara noastră, în ultima perioadă a fost posibilă datorită următoarelor avantaje: Facilitează formarea de exploataţii agricole de dimensiuni mari, cu costuri investiţionale minime în acţiunile de tranzacţionare a terenurilor agricole; Reprezintă o alternativă pentru exploatarea terenurilor de acei proprietari care din motive obiective nu pot lucra terenurile de care dispun; Nu afectează regimul proprietăţii funciare, atât în timpul derulării contractului şi nici după încetarea acestuia. Având în vedere dificultăţile apărute în implementarea legii, dificultăţi care afectează atât arendatorul cât şi arendaşul, prin prezenta iniţiativă legislativă se propune modificarea următoarelor articole:
„Art.1837 – prin care se instituie ca durata arendării să fie de minimum 7 ani pentru a asigura o previzibilitate şi stabilitate în această materie. Durata minimă obligatorie se impune ca urmare a dreptului, cât şi a obligaţiei arendaşului de a investi în teren, ori orice investiţie se face într-un context de stabilitate, fiind imperios necesară o perioadă de amortizare a investiţiilor. Astfel, se urmăreşte dezvoltarea în domeniul agriculturii, ori dezvoltarea este condiţionată de accesarea de fonduri europene, de contractarea creditelor bancare, de investiţii pe termen mediu şi lung, toate acestea impunând o stabilitate, care se poate asigura doar prin impunerea unei durate minime a contractelor de arendare.
Art. 1847 – propunerea este justificată de raţiunea avută în vedere la încheierea contactelor de schimb a terenurilor agricole şi anume comasarea terenurilor ce implică o eficienţă economică ridicată şi o producţie crescută, spre deosebire de fragmentarea terenurilor exploatate. Cu cât suprafaţa exploatată este mai comasată, mai întinsă şi cu o formă geometrică mai regulată, cu atât mai mult se poate configura un plan al culturilor ştiinţific fundamentat. De asemenea, creşte controlul asupra lucrărilor agricole, culturilor şi recoltelor. Propunerea vine în scop de clarificare, urmare a calificărilor date în practică operaţiunilor de schimb a terenurilor agricole ca fiind subarendare, de natură să intre sub incidenţa legii.
Art. 1848 – se propune abrogarea alin.(2) în sensul corelării cu modificările propuse la art.1837, stabilirea duratei contractului de arendare la minimum 7 ani.
Art. 1850 – completarea asigură arendaşul pe termen lung (minimum 7 ani) pentru protejarea investiţiilor făcute. Dreptul de preempţiune a arendaşului, recunoscut prin lege, nu este de natură să asigure în toate cazurile protecţia acestuia, întrucât condiţiile unui contract de vânzarecumpărare sunt mai oneroase decât condiţiile unui contract de arendă.”
