Weekend plin de acțiuni ale polițiștilor olteni. Aceștia au intervenit la peste 130 de solicitări, fiind aplicate 480 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 200.000 de lei. Polițiștii au reținut 116 de permise de conducere, dintre acestea 92 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 7 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 17 pentru alte abateri la regimul rutier.
„În ultimele 48 de ore, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. În această perioadă, poliţiştii au intervenit la peste 130 de solicitări, dintre acestea 95 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 480 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 200.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 116 permise de conducere, dintre acestea 92 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 7 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 17 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 10 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 6 infracțiuni la regimul rutier.
În cadrul activităților, la data de 17 februarie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana au oprit pentru control, pe Drumul Județean 653, în comuna Izvoarele, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere. De asemenea, întrucat conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Ulterior, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 17:45, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți au oprit pentru control, pe Drumul Județean 653, în comuna Bălteni, un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere. Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
De asemenea, la data de 18 februarie a.c., în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Caracal, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul municipal Caracal, în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite IPJ Olt.