Acasă Actualitate Proprietari de păduri – uniţi-vă!

Proprietari de păduri – uniţi-vă!

319
 
 
După 1989 s-a mai reparat o nedreptate şi anume, au fost retrocedate pădurile abuziv confiscate, cu atât mai mult cu cât generaţii de proprietari şi urmaşii lor au avut de suferit şi din cauza acestor păduri. Cei mai în vârstă îşi amintesc, iar cei mai tineri trebuie să afle că, de exemplu, în Slatina, până prin 1960, admiterea la Liceul „Radu Greceanu” – singurul liceu pe atunci – se făcea şi după criteriul originii sociale, cei mai defavorizaţi fiind fiii de preoţi şi fiii de chiaburi. Altfel spus, din cauza proprietăţii asupra pădurii, au avut de suferit bunicii, părinţii, copii etc. Slavă Domnului că aceste hectare au fost înapoiate proprietarilor de drept…
 
 
Numai că, orice proprietar de pădure, are doar pagube de pe urma ei, pentru că pădurea nu produce niciun beneficiu, ea neputând fi valorificată în vreun fel. Pentru a tăia uscăturile trebuie plătită o taxă – oarecum consistentă – la ocolul silvic, după ce s-a făcut dovada că s-a plătit şi taxa pentru paza pădurii – tot la ocolul silvic la care este arondată pădurea – şi impozitul plătit la primărie. Altfel spus, nu face daraua cât ocaua, această tăiere de uscături aducând mai degrabă pagubă, având în vedere „programarea” zilei de marcare a uscăturilor, de către tehnicianul ocolului silvic, de „aprecierea uscăturilor”… şi numai după aceea, tăierea acestora şi vânzarea lor pe la săteni.
Cu problemele descrise mai sus se confruntă toţi proprietarii de păduri, fapt ce face ca fiecare să încerce a scăpa de aceste proprietăţi păguboase, cu atât mai mult cu cât, în sezonul rece se fură ca-n codru, şi, să-l ferească Dumnezeu pe proprietarul care-i surprinde pe hoţii de lemne în timpul tăierii arborilor! Şi să nu ne mirăm dacă în câţiva ani, micii proprietari de păduri vor deveni proprietari de cioturi..
Un alt mare pericol va veni după aprobarea vânzării pădurilor către cetăţenii străini. Pădurile producând azi numai griji şi cheltuieli, vor fi vândute pe nimic. Preţul unui hectar de pădure de la noi va fi de câteva ori – dacă nu zeci de ori – mai mic, faţă de preţul hectarului de pădure din orice ţară a Uniunii Europene, astfel că în curând nu prea vor mai fi proprietari români de pădure. În prezent, un hectar de pădure este mai ieftin decât un hectar de teren extravilan, căci terenul agricol dă producţie, la care se adaugă şi subvenţia de 160 euro/hectar. Cu alte cuvinte, privilegiul unei mese la iarbă verde se va plăti către proprietarii străini, probabil în valută…
 
 
Poate că partidele de la guvernare, aleşii noştri – senatori, deputaţi, membrii ai consiliilor judeţene, primarii etc – vor avea o iniţiativă parlamentară, de protejare a pădurilor ţării şi, de ce nu, şi de cointeresare a noastră, a micilor proprietari de păduri, aşa fel încât să ne treacă efectiv la întreţinerea, paza şi regenerarea acestei bogăţii naţionale, altfel fiind posibilă distrugerea lentă, dar sigură, a plămânilor planetei în zona României.
Şi nu ar fi rău ca noi toţi, micii proprietari de păduri, să ne constituim într-o asociaţie pentru a ne apăra drepturile, conştientizând societatea civică şi factorii de decizie, de necesitatea subvenţiilor micilor proprietari de păduri, pentru întreţinerea, paza – eficientă – şi regenerarea acestora.
 
 
Citind un articol din „Formula AS” Nr. 1177/30.07.2015„Ia 500 de euro la hectar și nu-ți mai tăia pădurea!” şi altul din finantare.ro„Proprietarii de păduri din arii protejate ar putea primi până la 500 de euro pe hectar pe an” din 28 iulie 2015, închei cu îndemnul: „Proprietari de păduri – UNIŢI-VĂ!”
 
 
 
Victor Constantin
Slatina – Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.