Emil Albotă vine cu soluţii, primarii nu sunt interesaţi. Victimele: elevii

Într-o ţară cu un guvern care uită de sistemul de învăţământ, realitatea devine din ce în ce mai cruntă. Şcolile şi grădiniţele patriei sunt ameninţate de noul duşman al învăţământului românesc: desfiinţarea. În epoca comunistă, satele şi oraşele ţării beneficiau de noi construcţii numite simplu: şcoli. Astăzi, aceste edificii sunt mai mult goale, insalubre sau cu WC-uri improvizate la zeci de metri de şcoală. Aceasta este mult-dorita reformă a Educaţiei? Cine ar trebui să aibă pe conştiinţă copiii morţi în fosele septice, pe copiii cu toxinfecţie alimentară, din cauza alimentelor date de guvern, dar pe copiii care ajung rataţii neamului, cu brio, din cauza unui sistem cu programe încărcate cu informaţii inutile şi foarte vechi? Cumva, domnii miniştri, puşi politic? Cumva, domnii inspectori generali, puşi politic, care preferă interimate „în interesul învăţământului” decât să susţină un examen? Cumva, domnii directori, puşi de insperctorate pătate de culori politice? Cumva, domnii profesori, (care, foarte izolat, lasă de la ei şi îi mai învaţă pe elevi şi fără să pretindă bani), care văd în elevi nişte tineri slab pregătiţi şi le spun că doar făcând meditaţii cu ei, vor lua note bune? Poate, o vină o au şi o parte din părinţi, total dezinteresaţi, lăsând totul pe spinarea şcolii. Dar, unii părinţi se lovesc de altă urmare a deciziilor idioate ale guvernanţilor şi parlamentarilor: traiul – din ce în ce mai greu.

Avem guvern, dar nu avem trai decent, avem sistem de învăţământ, dar nu avem elevi care să fi deprins ceva, avem profesori, dar nu avem dascăli, avem parlamentari, guvernanţi, preşedinte, politicieni, dar nu avem bărbaţi de stat. Avem o Românie, dar e ocupată de alţii…

Şcolile României se confruntă cu numărul mic de copii în clase, cu lipsa canalizare, a apei potabile sau a WC-urilor. Copiii îşi aduc apă de acasă în sticle şi se spală pe mâini la ligheane, iar iarna, fochistul şcolii bagă lemne în sobă.

Cele patru procente prezentate de Emil Albotă sunt terifiant de mari pentru un sistem de invăţământ european, care nu ar trebui deloc să se confrunte cu lipsa autorizaţiilor de funcţionare.

„4% din numărul total de elevi din ţară, în mare parte din mediul rural, riscă să învete în noul an şcolar în clădiri fără autorizaţie de funcţionare. Cauza principală este generată de lipsa de interes, implicare şi responsabilitate a administraţiilor locale” scrie secretarul de stat pe pagina sa de pe o platformă de socializare.

Secretarul de stat, care se ocupă de infrastructura şcolară, din cadrul Ministerului Educaţiei, spune că ministerul este deschis la noi proiecte şi că se lucrează la un protocol de colaborare cu Ministerul Dezvoltăriii, însă instuţia guvernamentală se loveşte se lipsa de interes a administraţiilor locale:

„Acolo unde vorbim de alimentare cu apă şi canalizare, lucrurile se pot rezolva. În localităţile unde nu există reţele de alimentare cu apă şi canalizare evident se poate face un puţ forat în curte şi o staţie de epurare care să deservească şcoala respectivă. Noi am început să lucrăm de anul acesta la un protocol de colaborare cu Ministerul Dezvoltăriii. Am trimis o circulară la autorităţile locale să ne dea situaţia, o parte ne-au răspuns, o altă parte nu ne-au răspuns- probabil că nu sunt interesate”, a spus Emil Albotă pentru o publicaţie on-line.

Două întrebări, pe care avem curajul să le punem, retoric: Cine va răspunde dacă elevilor li se va întâmpla ceva, din cauza lipsei autorizaţiilor sanitare? Mai respectă cineva elevii, cetăţenii cu drept de vot şi cu permis auto de mâne?