Acasă Actualitate LOCTRANS. Cât mai rezistă Bogdan Apostoliceanu?

LOCTRANS. Cât mai rezistă Bogdan Apostoliceanu?

357

În Slatina există o singură companie de utilități în domeniul transportului public: LOCTRANS. Cu câteva luni înainte de a fi antrenat în malaxorul justiției, fostul primar al Slatinei a convins Consiliul Local al Municipiului Slatina să-l desemneze pe Bogdan Apostoliceanu, director cu drepturi depline la această firmă, în locul lui Ion Ion…

Prin precipitarea lucrurilor din Slatina, după demisia lui Prina, la LOCTRANS au apărut tensiunile. Sindicatele au cerut o negociere a contractului de muncă. După discuții ușor în contradictoriu, părțile au căzut la pace, dar liniște nu e deloc. Dinspre executiv, lui Apostoliceanu i se reproșează, direct și indirect, modul cum administrează autobuzele slătinenilor. O atitudine ostilă față de angajați, un program de audiențe cu proprii subordonați, mai ceva ca la Cotroceni, angajări făcute pe sprânceană și concedii multe și prelungite. Părerile sunt împărțite, însă investiția făcută în folia neagră autocolantă, aplicată Renaultului de serviciu e o certitudine.

Pe fondul acestei situații, în condițiile în care a rămas cam în aer din punct de vedere politic, Apostoliceanu a mai fost lovit și de o listă misterioasă pe care ar fi semnat, pentru demiterea sa, salariații companiei. Oricum, la LOCTRANS, motoarele sunt turate, iar până astăzi Apostoliceanu pare că rezistă. Nimeni nu știe ce va fi mâine…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.