Expoziţia intitulată „BOX” a artştilor plastici Lucian şi Nicoleta Gribincea Liciu – organizată de Muzeul Judeţean Olt în perioada 14 iulie – 4 august 2015 – aduce în prim-plan existenţa noastră cotidiană privită şi descrisă ca „o rundă” a unui sport dur… Viaţa noastră în societatea contemporană duce ireversibil la alterarea comportamentului uman. Obligată să supravieţuiască în mizeria morală a timpurilor pe care le parcurgem fiinţa umană devine tot mai agresivă şi mai predispusă la ferocitate.
„Nu mai există credinţă şi fair-play, ci doar ură şi brutalitate. Indivizi fără Dumnezeu dictează mersul istoriei ghilotinând demnitatea și onoarea celor care au repere existenţiale. Demersul plastic al celor doi artişti evidenţiază în fapt fronda şi protestul spiritului în faţa depersonalizării omului actual. Brute cu mănuşi însângerate aplică legea pumnului în gură, lovesc premeditat, cu venin şi încrâncenare, în destine şi caractere. Dacă lupţi poţi să pierzi, dacă renunţi ai pierdut deja… Expoziţia constituie un manifest împotriva imposturii, vulgarităţii şi precarităţii unor „troglodiţi” ce au transformat miracolul vieţii într-un haos generalizat”, spune Laurenţiu Guţică, directorul Muzeul Judeţean Olt.