Polițiștii din cadrul SICE Olt, au întreprins în dimineața zilei de 27 noiembrie, două percheziții la domiciliile unei persoane bănuită de evaziune fiscală, contrabandă și contrabandă asimilată.
Din cercetări, a reieșit faptul că , o tânără, în vârstă 29 de ani, din Slatina, ar fi achiziționat bijuterii din metale prețioase, din Turcia, pe care le-ar fi introdus în țară, și le-ar fi vândut prin intermediul rețelelor de socializare, nedeclarând veniturile obținute.
Polițiștii au confiscat mai multe bijuterii, în cantitate de aproximativ 480 de grame, 7.500 de lei, 500 de euro, valoarea totală ridicându-se la peste 140.000 de lei.
„În dimineața zilei de 27 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unei persoane fizice, din municipiul Slatina, bănuită de evaziune fiscală, contrabandă și contrabandă asimilată.
Din cercetări, a reieșit că o tânără, în vârstă 29 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, ar fi achiziționat bijuterii din metale prețioase, din Turcia, pe care le-ar fi introdus în țară, prin sustragere de la controlul vamal și le-ar fi comercializat prin intermediul rețelelor de socializare, nedeclarând veniturile produse în urma comercializării.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bijuterii, în cantitate de aproximativ 480 de grame, 7.500 de lei, 500 de euro și înscrisuri și obiecte care privesc posibila activitate infracțională a persoanei bănuite, în valoare totală de aproximativ 140.000 de lei.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.