Acasă Actualitate Prefectul Mario De Mezzo, statistici despre situaţia demografică şi atragerea fondurilor europene

Prefectul Mario De Mezzo, statistici despre situaţia demografică şi atragerea fondurilor europene

125

Prefectul judeţului Olt, Mario De Mezzo a susţinut o conferinţă de presă, joi, 25 august a.c., la sediul Prefecturii Olt. Acesta a expus câteva teme de interes general, prima fiind cea legată la câteva statistici privind numărul locuitorilor judeţului, a şomerilor, asistaţilor social şi a persoanelor care nu figurează în evidenţele statistice. Acesta a primit date de la Biroul Judeţean de Statistică Olt, AJPIS, AJOFM şi alte instituţii deconcentrate, care au oferit informaţii.

Din datele prezentate de prefect, populaţia judeţului Olt este de 414.453 de locuitori cu carte de identitate. Populaţia rezidentă este de 383280 locuitori.
Salariaţi sunt 77.901, iar şomeri 7.085. Pensionari sunt 91.071. Prefectul consideră un semnal de alarmă faptul că în Olt există mai mulţi pensionari decât oameni care muncesc.
„Dacă ne uităm la diferenţa dintre numărul salariaţilor şi cel al pensionarilor, ne dăm seama că ne confruntăm cu o îmbătrânire pe care nimeni cred că nu a luat-o în calcul. În 12 ani, nu s-a schimbat nimic în bine în judeţul Olt”, spune prefectul. Dincolo de statistici, un semnal de alarmă care arată starea generală a unei societăţi unde speranţa de mai bine e pentru majoritate peste graniţă.

În altă ordine de idei, prefectul de Olt a prezentat o situaţie statistică privind structurile interne specializate şi destinate atragerii de fonduri europene existente la nivelul UAT-urilor din judeţ. Aici, pre puţine astfel de departamente/compartimente, iar în unele situaţii nu există nico structură abilitată în acest sens. Faţă de această situaţie, Mario De Mezzo face un apel la conştientizarea factorilor de decizie spre a înţelege importanţa banilor europeni în dezvoltarea comunităţilor locale din Olt. Un apel fără sancţiuni e doar o invitaţie opţională de a face…
Pentru zilele următoare, demnitarul oltean a anunţa că va prezenta situaţia autorizării sanitare de funcţionare a şcolilor din Olt.
Pentru a vedea ce înseamnă locurile sigure din acest punct de vedere pentru generaţia de pe băncile şcolii.

După conferinţa de presă, Prefectura a emis un comunicat de presă:

Prefectul județului Olt, Mario De Mezzo, a susținut astăzi o conferință de presă în care a prezentat o serie de statistici îngrijorătoare despre comunitate. Chiar dacă datele culese la recensământul de anul trecut vor fi procesate în următoarea perioadă, prefectul a solicitat informații de la instituțiile deconcentrate și de statistică, pentru o radiografie la zi a situației sociale din județ.

Mario De Mezzo, prefectul județului Olt: „Din datele primite de la colegii din instituțiile deconcentrate care centralizează situațiile pe diferitele categorii sociale, observăm că 85.938 de locuitori ai județului Olt NU există în statisticile privind forța de muncă, sprijinul social sau ocupațiile. Despre aproape 86.000 de oameni nu știm nimic, putem doar să speculăm: fie că muncesc la negru, fie se ocupă cu agricultura de subzistență sau diverse alte ocupații. Este o mare problemă atât din punct de vedere social, pentru că nu avem informații despre acești oameni, cât și din punct de vedere economic – ei nu plătesc niciun fel de contribuție la bugetul de stat.

De asemenea, dacă adunăm beneficiarii de sprijin social în diferite forme cu persoanele menționate mai sus, care nu există în statistică, remarcăm că procentul acestei categorii ajunge la 34. În plus, pensionarii – aproximativ 100.000 – sunt cea mai numeroasă categorie. Nu cred că este o surpriză că populația județului îmbătrânește. Sunt localități în județ care au în total, sub 100 de copii, de la grădiniță la clasa a 8-a, la 2-3 mii de locuitori. Am discutat despre aceste situații cu primarii pe care i-am vizitat în aceste trei săptămâni de mandat”.

Datele prezentate (surse: Biroul Regional de Statistică Olt și AJPIS)
● Populația după domiciliu 414.453 – 1 ian 2023
● Populația după rezidență 383.280 – (date recensământ)
Diferența de 31.173 sunt oameni care au păstrat domiciliul în județ, dar nu locuiesc efectiv – sunt fie în străinătate, fie în alte locuri din țară.
● Salariați – 77.901
● Șomeri 7.085
● Pensionari – 91.071
● Pensionari agricultori – 8.919
● Copii 0-18 ani – 67.076
● Beneficiari de sprijin social, in diferite forme: 45.290
o Alocația pentru susținerea familiei: 10.745
o Indemnizație de handicap: 25.904
o Venit minim garantat – 8.641

Mario De Mezzo a subliniat că județul Olt are nevoie urgent de o strategie pentru dezvoltarea economică rapidă și sănătoasă. „Dacă vom continua în felul acesta, în 10-15 ani, județul nu va mai funcționa administrativ, economic. Cred că aceste cifre, mai ales că ele nu s-au îmbunătățit semnificativ în ultimul deceniu, sunt radiografia unui județ lăsat în nepăsare și în care primează mediocritatea administrativă. Voi solicita foarte urgent o discuție cu Consiliul Județean Olt pentru a încerca să stabilim strategia prin care să schimbăm aceste statistici în bine. Parte din această strategie înseamnă reducerea decalajelor și aducerea județului în secolul 21. Avem mult de lucru! ”

În aceeași conferință de presă, prefectul județului Olt, a mai anunțat două proiecte importante. După începerea anului școlar, ION, primul consilier guvernamental din lume bazat pe inteligență artificială, va vizita școlile din județ, atât în mediul urban, cât și în rural, pentru a oferi elevilor posibilitatea de a interacționa cu o inovație românească și pentru a le stârni curiozitatea pentru domenii atât de atractive.

În aceeași notă, Mario De Mezzo a vorbit în premieră despre proiectul Hub-ului de inovare prin tehnologii emergente în județul Olt, la care acesta lucrează deja cu o echipă extinsă. Rolul acestui hub va include stimularea inovării în mediul de afaceri local și încurajarea digitalizării și transformării administrației locale cu ajutorul noilor tehnologii. „Într-un județ îmbătrânit, cu o rată semnificativă a migrației și un număr semnificativ de beneficiari de sprijin social și pensionari, un astfel de concept este contrastant, dar este ceea ce avem nevoie pentru un salt rapid în dezvoltare și recuperarea decalajelor”, a explicat prefectul.

1 COMENTARIU

  1. Felicitari si…la munca, dle prefect.
    De ani de zile nu s-au facut si prezentat astfel de informari, public.
    Cred ca de acum inainte, cetenii judetului Olt vor avea posibilitatea sa vada,,live,, date importante din judetul lor, din mai multe sectoare de activitate.
    Bine ar fi ca toti sefii de deconcentrate din judetul Olt, sa-si prezinte, periodic, munca, prin rezultatele obtinute!
    Sa stim si noi, cetenii votanti, cine sunt ,,alesii,, numiti politic, de catre care partid si cum isi fac treaba in functiile si demnitatile in care sunt incadrati…chiar temporar!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.