Acasă Actualitate „Ziua Mondială a Libertății Presei”, sărbătorită on line la Slatina, de către...

„Ziua Mondială a Libertății Presei”, sărbătorită on line la Slatina, de către Filiala UZPR-Olt, „Pan M. Vizirescu”

28

În ziua de 3 Mai 2023, pentru a 11-a oară, la Slatina a fost celebrată „Ziua Mondială a Libertății Presei”, după modelul UZPR-Național, al altor Filiale din România și din Diaspora. Activitatea s-a desfășurat-fizic-în sala de Coregrafie din cadrul CJCA-Olt, pentru cei care au putut veni, iar on line pentru colegii care au fost condiționați de serviciu, sau distanțe mari.
Fizic, au participat colegii: Maricela-Paraschiva Buicescu, Ana Vasile și Moderatorul Paulian Buicescu.
On line, au participat: Președintele Filialei, Vivi-Viorel Pintea, Rodica-Felicia Matei și Marian-Teodor Popescu.
Activitatea a deschis-o Președintele nostru, care a vorbit despre tema zilei, greutățile și restricțiile pe care sunt nevoiți să le suporte unii colegi Jurnaliști de pe Mapamond.
A vorbit aplicat și colega Rodica-Felicia Matei, cu exemplificări din Presa Centrală și mai ales, Locală.
Colega Maricela-Paraschiva Buicescu, ne-a prezentat/lecturat un Referat despre tema zilei și grija UNESCO pentru Ziariști și această Sărbătoare a lor.
Colegul Marian-Teodor Popescu a vorbit din interiorul Presei de la Argeș, de la Drăgășani și de la Slatina, cei 3 poli în care dânsul se manifestă activ!
Moderatorul Paulian Buicescu-conform frumoasei tradiții create de-a lungul anilor-a recitat o poezie-compoziție proprie dedicată acestei sărbători Mondiale a Presei.
Fiecare vorbitor și-a exprimat recunoștința pentru Jurnaliștii care au fost terorizați sau uciși din pricina adevărului rostit/scris cu demnitate! Celor în activitate, le-au urat La mulți ani! La fel celor din Redacțiile Revistelor noastre: „Popas Jurnalistic…”, „Memoria Oltului și a Romanaților”, „Mapamond News”, „Buletin Informativ” de Lădești și Trustul de Presă de la Călimănești „Mirajul Oltului” (cu cele 10 Reviste)!

A consemnat, Ana Vasile, UZPR-Olt.

„Ziua Mondială a Presei Libere”, sărbătorită ONLINE la UZPR-Olt.

UNESCO recomandat-a, iar ONU a stabilit
Ca Ziaristul de oriunde, să fie sărbătorit:
Primăvara-n toată lumea, în ziua treia ‘lu’ Florar
„Ziua Mondială-a Presei” și-a demnului Gazetar!

Cu scopul bine declarat, ca să știe fiecare,
Cititor și Jurnalist, în libera exprimare, 
Că are Dreptul de la DOMNUL și-n zona spirituală
Iar mai târziu prin Declarații, precum cea Universală,

Să caute și să vadă, doar ce e adevărat
Să-și informeze publicul și dincolo de al său Stat!
Tot UNESCO: „Jurnalismul, fără teamă și favoruri”
Dar sunt confrați prinși în cenzură, desfigurări și chiar omoruri…

Multe măsuri preventive, acolo-au fost elaborate,
Dar trist e că-n multe zone, n-au fost destul respectate…
Confrații, s-aibe siguranță; feriți de orice ingerințe
Politice, comerciale…sunt doar câteva cerințe…

Desigur și egalitatea, de gen, trebuie punctată
Spre-a face s-ajungă Presa, pretutindeni respectată!
Iar în noile condiții, cu ce-o veni după Covid,
S-avem activități ONLINE și-n scrieri să n-avem vid!

Presa trebui’ să rămână, vector de bune informații
Fără hotare între Țări, pigment, sau diferite nații…
Să luptăm fără odihnă, ca să oprim falsele știri
În interiorul Țării și-al întregii omeniri!

RSF, sau RFE („Reporteri Fără Frontiere”)
Propun monitorizarea, a atâtor bariere:
Politizarea în exces, știuta subordonare,
Clasica netransparență, până și în finanțare…

Marele Premiu „Guillermo Cano”, în astă zi e oferit
Unei persoane, Instituții, care Presa a slujit,
În mod excepțional, pentru a ei libertate
Mai ales în cele zone, cu periculozitate…

La fel ca și-n alte dăți, din această primăvară,
UZPR-ul de la Olt, a fost ONLINE, dar și spre Țară!
Conducerea, redacţia le-au urat de sănătate,
Într-o Presă sănătoasă, cu condeiele curate!

Cum cei mai mulți din Jurnaliști, nu cerut-au prea mulți bani,
„Popasul nostru Jurnalistic”, v-așteaptă-n pagini „La mulți ani”!

♤ Autor: Paulian Buicescu;
♤ Documentare &Tehno-Redactare: Maricela Paraschiva Buicescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.