Azi, pe 20 ianuarie 2023, se împlinesc 655 de ani de atestare documentară a Slatinei. La începutul anilor 1900 era comună urbană, cu timpul a devenit oraş, iar în anul 1979 devine municipiu, eveniment pentru care se ridică arcada de la ieşirea dinspre Piteşti. Slatina are o frumuseţe aparte. Slatina se dezvoltă. Slatina e mai mult decât un oraş, este viaţa noastră, este povestea noastră. Peste 100 de ani, un tânăr jurnalist are datoria să aducă completări la acest articol. Să scrie despre lucrurile care s-au făcut şi cum s-a schimbat oraşul, ce personalităţi au mai apărut. Trebuie să-l scrie ca pe o poveste frumoasă. Pentru că Slatina este cea mai frumoasă poveste a cetăţeanului din noi…
1368, o altfel de naştere a Slatinei
La 20 ianuarie 1368, domnul Ţării Româneşti, Vladislav I Vlaicu (Vlaicu Vodă) conferea, în scris, scutirea de vamă pentru nişte negustori braşoveni la trecerea peste râul Olt. Aceşti negustori nu erau unii simplii, deoarece aveau grija documentelor. Documentul de atestare a Slatinei se află la Braşov, este păstrat şi în zilele noastre la Muzeul de Istorie Braşov, aflat în Casa Sfatului. În Slatina se găsesc copii ale acestui document. În acelaş document este menţionat şi oraşul Brăila, ca loc important din Ţara Românească. Şi brăilenii sărbătoresc, odată cu noi, atestarea ducumentară, în aceeaşi zi. Un portret al lui Vladislav Vlaicu se află pe rama unui tablou de la mănăstirea de pe Muntele Athos, Grecia.
20 ianuarie 1368 nu este data de naştere a Slatinei, dar prin ea simţim şi trăim Slatina la ceas aniversar. S-au scurs atâtea momente în clepsidra ce-o întoarcem, ca să păcălim timpul. Dintr-o simplă aşezare de lângă o apă, Slatina s-a transformat în municipiul zilelor noastre. Paşii făcuţi între Podul Olt şi parcul industrial, cei făcuţi între „Botul Calului” şi ALRO sau cei făcuţi între Căcâna şi Cireaşov, sunt urme ale istoriei pe drumul pe care Slatina şi l-a construit în timp. Într-o localitate cu pretenţii urbane sunt multe de făcut, pentru a fi în rând cu canoanele europene.
Cetatea slătineană s-a ridicat prin oamenii săi, prin jertfă, atunci când a fost cazul, prin administraţie de succes, cum este cea din perioada interbelică. Perioada comunistă a venit şi cu persoane distructive, care au construit, peste vatra slătineană, adevărate monumente brutale ale unei sistematizări odioase. Slatina nu are o linie de arhitectură, nu are reguli arhitecturale clare, nu are nimic. Este un haos citadin care zgârie ochii. E nevoie de reglementări. Ca-n capitalele civilizate.
Centrul Vechi rămâne o rană deschisă a Slatinei. Nu avem „doctori”, care să facă bine durerea oraşului nostru.
Slatina este locul fiecăruia, iar datoria de a avea grijă de oraş, de a nu vandaliza vreun element urban, de a respecta domeniul public, reprezintă o obligaţie.
Suntem parte din Slatina, iar Slatina este parte din mine. Slatina e mai mult de atât. Este povestea noastră!
Slatina, povestea noastră de zi cu zi! Să RESPECTĂM SLATINA este o datorie!
La mulţi ani, SLATINA!
La mulţi ani, slătineni de aici şi de oriunde!
