Primăria municipiului Slatina implementează un proiect ambiţios de modernizare a unităţilor de învăţământ din localitate, prin dotarea cu echipamente IT de ultimă generaţie, necesare în efectuarea procesului intructiv-educativ. Toate şcolile gimnaziale şi cele şase licee şi colegii din municipiu vor beneficia de echipamente. Numărul şi tipul de echipamente a fost stabilit la depunerea proiectului, în funcţie de nevoile identificate de fiecare unitate de învăţământ.
În luna decembrie va începe livrarea echipamentelor achiziţionate prin patru loturi de achiziţie din cele cinci lansate, iar unităţile de învăţământ vor primi 9.107 tablete, 558 laptop-uri, 252 calculatoare, 293 camere, 168 de proiectoare, 172 de ecrane de proiecţie, 70 routere wireless şi sistem de management pentru echipamentele IT achiziţionate.
„Pe toată perioada cât voi fi primarul dumneavoastră, învăţământul va rămâne o prioritate pentru mine. Pe lângă resursele alocate din bugetul local unităţilor de învăţământ voi căuta continuu surse alternative de finanţare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a actului de învăţământ.
Un astfel de proiect în curs de implementare este proiectul «E-EDUCAŢIE în unităţile din învăţământul preuniversitar din Municipiul Slatina», Cod SMIS 144560, finanţat prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului este de 19.071.477,43 lei şi are drept scop asigurarea procesului de învăţare în mediul on-line în 14 unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Slatina prin dotarea cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informaţiei de tipul tabletelor şcolare, precum şi a altor echipamente/dispozitive electronice, achiziţionate în 5 loturi. Finanţarea asigurată prin proiect asigură cheltuieli zero pentru unităţile de învăţământ beneficiare”, declară primarul Moţ.
Unităţile de învăţământ din Slatina ce vor beneficia de aceste echipamente sunt:
1. Şcoala Gimnazială nr. 1 Slatina;
2. Şcoala Gimnazială nr. 3 Slatina;
3. Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Slatina
4. Şcoala Gimnazială „Ştefan Protopopescu” Slatina;
5. Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă” Slatina;
6. Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina;
7. Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Slatina;
8. Şcoala Gimnazială „George Poboran” Slatina;
9. Colegiul Naţional „Radu Greceanu” Slatina;
10. Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina;
11. Liceul Tehnologic „P.S. Aurelian” Slatina;
12. Liceul Tehnologic „Alexe Marin” Slatina;
13. Liceul Tehnologic „Metalurgic” Slatina;
14. Liceul cu Program Sportiv Slatina.
De pe listă lipseşte Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, ce are un proiect separat în valoare de 900.000 de euro, urmând ca în perioada următoare unitatea de învăţământ să primească 1.800 de tablete, 80 de laptop-uri, 60 de calculatoare, dar şi alte echipamente.
Obiectivul de investiţie „E-EDUCAŢIE în unităţile din învăţământul preuniversitar din Municipiul Slatina, Cod SMIS 144560”, finanţat prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020.” îl reprezintă asigurarea procesului de învăţământ în mediul online în 14 unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Slatina. Valoarea totală a proiectului este 19.071.477,43 lei, iar valoarea cofinanţării este de 16.193.755,82.