Acasă Actualitate PROTECŢIA MEDIULUI, O PRIORITATE NAŢIONALĂ

PROTECŢIA MEDIULUI, O PRIORITATE NAŢIONALĂ

27

Inițiativa Administrației Prezidențiale de realizare a raportului Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile în strânsă conexiune cu proiectul „România Educată” recunoaște importanța educației formale, non-formale și informale în pregătirea și sensibilizarea elevilor și a publicului larg în privinţa mediului.
Se recunoaște faptul că educația pentru mediu, mai ales problematica schimbărilor climatice, este încă insuficient prezentă în școala românească și că este necesară promovarea unor eforturi consistente și planificate pentru schimbarea acestei realități. Aceste eforturi trebuie orientate spre informarea şi sporirea cunoștințelor elevilor despre mediu, incluzând și problematica schimbărilor climatice, conștientizarea provocărilor de mediu actuale și viitoare, adaptarea valorilor personale la realitățile mediului, prin descoperirea și promovarea unor atitudini corecte față de mediu. De exemplu, problemele legate de alimentație, mobilitate, locuire, comportament față de valorile naturale, consum de bunuri și servicii, precum și deprinderea unor abilități, pentru participarea efectivă la menținerea și îmbunătățirea calității mediului.
Spre deosebire de educația pentru mediu, care există deja în școala românească, în educația pentru dezvoltare durabilă, atenția se mută pe competențe practice, pe dezvoltarea competențelor de analiză critică, pe soluționare de probleme, creativitate și originalitate. Fără îndoială, contribuția cea mai valoroasă a educației pentru dezvoltare durabilă constă în numărul mare de absolvenți care vor avea cunoștințe, competențe, valori, atitudini care vor permite societății să progreseze către un mod de viață și de lucru durabil, ceea ce, de fapt, este dezideratul societății românești. Aceasta este necesară în contextul în care Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă promovează activ educația pentru dezvoltare durabilă.
Modificările mediului, implicit schimbările climatice, se numără printre prioritățile necesare aplicării în învăţământul românesc. Implementarea agendei de mediu în educație trebuie să se bazeze pe ajustarea curriculei existente, înainte de introducerea unor materii noi, cu considerarea gradului de încărcare existent pe discipline. Platforma, care se dorește a fi dezvoltată, este utilă numai prin corelarea cu platformele deja existente la nivel internațional și național, conţinând date de mediu. Includerea între investițiile verzi a soluțiilor bazate pe natură, prezente în multe școli din Europa, precum pereți verzi, acoperișuri verzi, grădini de ploaie și alte inovații, trebuie implementate şi în şcoala românească. De asemenea, trebuie continuate proiectele promovate prin Fundația Europeană pentru Educație Ecologică, fiind cunoscută rețeaua de Ecoșcoli din România care numără 263 unități de învățământ.

Ştefania MARINEANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.