A fost deschis un dosar penal în cazul băratului de 57 de ani, care excava în cadrul unei balastiere şi a murit la locul de muncă. Astfel, polițiștii au fost sesizați, în jurul orei 10:00, cu privire la faptul că, un bărbat, din comuna Fălcoiu, județul Olt, angajat al unei societăți, în timp ce desfășura activități de excavare, în localitatea Cioroiu, din județul Olt, s-ar fi răsturnat cu buldoexcavatorul în apă și nu a mai ieșit la suprafață.
„La fața locului, s-a deplasat echipa operativă a Secției nr. 2 Poliție Rurală Osica de Sus, precum și mai multe echipaje ale ISU Olt, printre care și o autospecială pentru scafandri și o ambarcațiune cu motor.
Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a fost extras de echipajul de scafandri, din cabina excavatorului. Acesta a fost preluat de echipajele medicale fără semne vitale, fiind constatat decesul.
Trupul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii efectuează cercetări, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.”, se arată în comunicatul IPJ.