Din start, lăsând de-o parte orice doză de implicare sufletească, construcția editorială pe care o veți citi pornește de la premisa că Darius Vâlcov, Daniel Bărbulescu, Minel Prina, mai puneți dumneavoastră pe cine vreți din imediata vecinătate a acestora, sunt istorie. Indiferent ce se va întâmpla de acum încolo, cât de spectaculoase ar fi răsturnările de situație, oamenii ăștia au destin public pecetluit. E un sfârșit de joc, de piesă, iar dacă unui actor nu i-a ieșit replica din scena doi, actul trei, degeaba încearcă s-o repare la o oră după spectacol. Sala e goală, iar îngrijitoarea stabilimentului e posibil să fi plecat și ea acasă…
Pe acest raționament, în jurul acestui vid de putere, se țese ambiția colectivă a opoziției de la Olt, îndeosebi în zona liberalilor. A celor de viță veche, colegi mai de mult cu Teodor Atanasiu, cel care, acum câteva zile demasca, din profundul gândirii sale, o apucătură mult mai josnică decât cea a unei curve bărbătești. Vorbind despre relația cu pedeliștii, în noul concept liberal.
La prima vedere, au tot dreptul să supravegheze dimineața știrile de ora 7, când apare primul comunicat despre perchezițiile de la ora 6. În acest context, cred, și e un punct de vedere, că unor astfel de așteptări, ironia și destinul nu le răspund, simultan, prezent. Adică, în traducere liberă, e posibil ca la viitoarele alegeri locale, echipa asta de la PSD Olt, puțin tăvălită după povestea începută într-o vineri după-amiază cu o invitație la DNA, făcută către Vâlcov, după o emisiune la B1, să rămână întreagă.
Iar în acest caz, cu tot respectul aprioric purtat licuricilor liberali (observați că nu am folosit patentul de „pulifrici” luat din altă parte), e prea puțin credibil să vedem, la anul, prin iulie, opoziția la putere și puterea în opoziție. Aici, la Slatina, la olteni în general. Când aștepți după jocul rezultatelor, când te uiți la altul cu gândul că va interveni pentru un interes mic al său, rezolvându-ți ție un interes major, nu faci decât să pierzi timp. Iar în această perioadă este posibil ca adversarul rănit, puțin dezorientat, și mă refer la stânga de la Olt, să aibă timp s-o ia pas cu pas. Să aibă capacitatea de a înțelege unde a greșit și să îndrepte ce nu a mers. Toate așezate în dreptul unui punct de plecare, al unui zero standard peste care pui, din nou, pasiune, încredere, mobilizare și un nou pariu cu sine…
Revin la întrebarea din titlu, și parcă, într-un fel, aș vrea să aflu răspunsul ei și de la liberalii cu pretenții de la Olt. Unii dintre ei, oameni cumsecade, alții.. doar oameni, dar astăzi, excesiv de conectați la ceea ce este o mâncărime și la nivel național, întâlnită și prin alte județe ale patriei noastre, prea atentă la serviciile de promovare publică făcute de profesioniștii de imagine din jurul baschetbalistei de la Sibiu, Codruța Kovesi. Și ei așteaptă rezolvarea problemelor cu ajutorul unei forțe externe.
Și, cu asta închei. Mă duc acasă astăzi. Revin mâine: când ții ușa partidului închisă pedinăuntru, de frica unor intruși ce ar putea cere și ei ceva, atunci când va fi o putere de împărțit, mizând pe o forță externă, e clar că drumul de plecare e ales greșit. În acest caz, destinația finală poate fi una fericită, doar din întâmplare, cu o probabilitate de izbândă, aflată în marja asumată de jucătorii la loterie.
Altfel, românii mai au o vorbă: Ai grijă ce vrei să se întâmple altuia! Sunt șanse mari să primești tocmai tu, pe săturate, ce ți-ai dorit pentru adversar.
N.A.
Joi, 14 mai, dimineața, a venit DNA-ul. Se pare că divinitatea a înețeles prost rugămintea opoziției: lliberalul Sorin Frunzăverde e audiat de procurorii DNA, în timp ce acasă și la serviciu, la baronul de la Caraș, niște bărbați fac percheziții căutând dovezi materiale. Ancheta este la început, iar de aici încolo, Dumnezeu cu mila…
