Acasă Învățământ „Îmbunătățirea educației STEM în școlile europene”, proiect ambiţios la Școala Gimnazială „Gheorghe...

„Îmbunătățirea educației STEM în școlile europene”, proiect ambiţios la Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” din Caracal

245

La Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” din Caracal, condusă de directorul Ninel Iulian Nicolae, educaţia atinge noi cote ale abordării procesului instructiv-educativ.
Proiectul „Improving STEM Education across European Schools” – „Îmbunătățirea educației STEM în școlile europene” abordează nevoia de a dezvolta și de a adopta noi tendinţe ale predării și învățării STEM și de a utiliza noile tehnologii pentru a sprijini și a facilita acest lucru. Este un proiect Erasmus plus KA201 de Parteneriat strategic pentru educația școlară – 2020-1-UK01-KA201-078810 – care se desfășoară în Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal în perioada 2020/2022 și este coordonat la nivel de școală de profesorul de fizică Cristina Nicolăiță. Noua abordare a interdisciplinelor Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică (cu acronimul STEM) este fundamentată pe instruirea bazată pe aplicații din lumea reală.

„Obiectivul general al proiectului STEM este de a dezvolta o metodologie pentru profesori/educatori și de a implementarea pedagogiile și metodele inovatoare pentru predarea și evaluarea STEM în clasă, făcându-l mai atractiv în ochii tinerilor în general, elevilor noștri în special”, spun coordonatorii proiectului.

Pentru buna desfăşurare a proiectului s-a constituit un parteneriat între organizaţii şi instituţii. Din acest parteneriat fac parte:
– Academy for International Science and Research (AISR) – UK- coordonator;
– Institute Of Entrepreneurship Development – Grecia;
– Şcoala Gimnazială Gheorghe Magheru Caracal – România;
– 21.YY Egitimciler Dernegi – Turcia;
– Vitale Tecnologie Comunicazione – VITECO SRL – Italia;
– UC LIMBURG – Belgia.

Primul an!
Proiectul educaţional a debutat cu dreptul. Chiar dacă pandemia a împiedicat prezenţa fizică la întâlniri, majoritatea activităților s-au desfășurat online, dar au fost foarte productive. În cadrul proiectului, până în acest moment s-au realizat o serie de obiective propuse.
Au fost distribuite două sondaje, unul pentru profesori și unul pentru elevi, pentru a identifica interesele și punctele slabe în predarea științelor. Rezultatele sondajului au fost traduse în toate limbile proiectului, stabilindu-se un plan de acțiune, de asemenea tradus în toate limbile proiectului.

„Fiecare instituție parteneră a creat două scenarii didactice pe diferite domenii STEM, școala noastră ocupându-se de temele Încălzire globală/Sustenabilitate și Gamification. S-au realizat site-ul proiectului și proiectul eTwinning asociat, la care școala noastră este co-fondatoare. La momentul actual ne ocupăm de cursuri de e-learning pe tema STEM, iar școala noastră a ales tema instrumentelor web 2.0 care ajută în predarea STEM la clasă și online. De asemenea, se pregătește o schemă de mentorat la nivelul fiecărei școli, în care 10 elevi vor fi ajutați online de 10 mentori în învățarea științelor”, mai spun corodonatorii.

Toamna anului 2021 a permis desfășurarea mobilităților cu participare fizică, astfel că în perioada 15-19 noiembrie trei cadre didactice din școală au participat la un training STEM organizat de Institute Of Entrepreneurship Development, în Larissa, Grecia. Temele au fost legate de creativitate și digitalizare, managementul clasei de elevii și predarea cu ajutorul instrumentelor web 2.0. a materiilor STEM. Prin diseminarea în consiliul profesoral a mobilității, toți profesorii de științe și cei de ciclu primar au beneficiat de experiența dobândită de cele trei cadre didactice participante la mobilitate.

Ce urmează…
Proiectul „Îmbunătățirea educației STEM în școlile europene” se află în plină desfăşurare şi, astfel, următoarele mobilități vor fi găzduite de UC LIMBURG – Belgia, martie-aprilie 2022 și Academy for International Science and Research (AISR) – UK, iunie 2022.
Încă două serii de câte trei profesori vor beneficia de training în domeniul STEM – în special programare și gamification – și vor reveni pentru a aplica în școală cele învățate.

„Ne dorim ca aceste traininguri să aibă un impact cât mai puternic în cadrul școlii și modernizarea acesteia după modele europene să continue. Recomandăm tuturor școlilor să se implice în proiecte Erasmus plus, acestea fiind benefice pentru întreaga școală, profesori și elevi, dar aduc o deschidere spre Europa și în comunitatea locală. Așa cum spune și sloganul programului, Erasmus îmbogățește vieți și deschide minți!”, conchid coordonatorii celui mai interesant proiect din care face parte şi Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.