Acasă Actualitate Siminica Mirea: „Sfidarea la adresa românilor atinge cote alarmante!”

Siminica Mirea: „Sfidarea la adresa românilor atinge cote alarmante!”

20

Senatorul Siminica Mirea consideră creşterea economică o minciună grosolană adresată românilor.
„Așa-zisa «creștere» economică, prezentată deseori cu mult fast, s-a dovedit a fi o minciuna grosolană pentru România și cetățenii săi. Este inacceptabil ca, în continuare, românii să primească declarații precum cea de astăzi, în care ni se spune, cu o seninătate ieșită din comun, că vom resimți stabilitatea economiei la facturile mici de la iarnă.
Românii au tot dreptul să își piardă încrederea în actuala guvernare. România are nevoie de măsuri și soluții eficiente, raportate la problemele REALE. Situația economică poate fi salvată, dar în mod prioritar este rezolvarea dezastrului sanitar! Viețile omenești nu pot fi recuperate!”, declară senatorul Mirea.

De asemenea, senatorul crede că primăriile social-democrate nu au greşit faţă de ceăţenii lor sau faţă de stat, astfel încât să nu primească niciun leu de la guvern.
„Locuitorii orașelor sau comunelor conduse de primarii social democrați nu au greșit cu nimic și nu merită să fie lăsați de izbeliște!
Din nefericire, această alocare guvernamentală sfidează, fără dar și poate, alegerile democratice ale cetățenilor, organizate anul trecut. În acest sens, peste o mie de comunități locale sunt lăsate fără sprijin financiar, aflându-se în imposibilitatea finanțării proiectelor locale, pe motiv că au votat PSD.
Nu există niciun motiv corect și drept care poate justifica diferențele acestea enorme de alocare, de până la zece ori mai mari în favoarea primăriilor conduse de liberali!
Fondurile distribuite de Guvern din Fondul de Rezervă sunt mult mai reduse decât cele solicitate pe hârtie de către administrațiile locale. Acest lucru nu este o noutate, întrucât alocările din partea Guvernului finanțează, în fiecare an, numai o mică parte din cheltuielile necesare și urgente ale administrațiilor locale.
Un lucru e cert: Guvernul a ales să folosească fondul de urgență, aflat la dispoziția sa, într-un mod complet discreționar, incorect și netransparent. Oamenii nu au greșit cu nimic!”, spune senatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.