Senatorul Siminica Mirea scrie, pe pagina sa de socializare, despre Consiliul Fiscal, care confirmă toate avertismentele repetate de către Partidul Social Democrat! Din nefericire, țara noastră se află într-un total dezechilibru economic, ca urmare a luptelor interne ce au loc în partidul de dreapta.
„Nu mai e o noutate faptul că veniturile sunt într-o continuă scădere, cheltuielile cunosc, pe zi ce trece, o scumpire din ce în ce mai masivă, iar adâncirea deficitelor și împrumuturile la costuri uriașe, creează riscul de a compromite, în mod real, orice șansă de redresare și echilibrare.
În plus, Fondul Monetar Internațional confirmă faptul că economia României nu se află în direcția potrivită și recomandă actualei Guvernări folosirea oricăror venituri bugetare suplimentare pentru diminuarea catastrofei provocate de deficitul bugetar. Din nefericire, evaluările FMI relatează României despre ajustarea fiscală, cu alte cuvinte despre AUSTERITATE.
Realist vorbind, România a intrat într-un cerc vicios al dezastrului, iar singura scăpare este schimbarea Guvernării, fapt pentru care, aceasta va fi prioritatea Partidului Social Democrat, pe care o va stabili la nivelul conducerii partidului și a grupurilor parlamentare, la finalul acestei săptămâni, în contextul depunerii moțiunii de cenzură, imediat după începerea sesiunii parlamentare din septembrie.”, spune senatorul.