În perioada 19 – 21 august a.c., 320 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Olt au desfășurat o acțiune pe raza județului pentru prevenirea și combaterea faptelor de cerșetorie, prostituție și de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Acțiunea s-a desfășurat atât în mediul urban cât și în mediul rural, cu accent pe prevenirea cerșetoriei, dar și pentru prevenirea faptelor antisociale, creşterea gradului de siguranţă publică, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale și menţinerea sub control a fenomenului generat de pandemia de Coronavirus.
În cadrul activităților desfășurate au fost cooptați și specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, în vederea consilierii minorilor, a persoanelor singure sau a celor aflate la nevoie, ce au fost depistate apelând la mila publicului.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate 803 persoane, dintre care 6 minori, 46 de persoane fiind conduse la sediile unităților de poliție pentru stabilirea identității acestora.
De asemenea, au fost aplicate 168 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 97.280 de lei, 141 fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61 din 1991 și 27 la alte acte normative.
Exemple:
La data de 20 august a.c., doi tineri de 24 respectiv 26 de ani, ambii din municipiul Caracal, au fost depistați de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal în timp ce desfășurau activități de cerșetorie. Aceștia au fost sancționați contravențional.
La data de 21 august a.c., un tânăr de 24 de ani, din orașul Tălmaciu, județul Sibiu, a fost identificat în municipiul Slatina în timp ce desfășura activități de cerșetorie. Acesta a fost sancționat contravențional.
Tot în aceeași zi, o femeie de 62 de ani, din comuna Valea Mare, județul Olt, a fost identificată în municipiul Slatina desfășurând activități de cerșetorie. Și în acest caz a fost aplicată sancțiune contravențională.
Și un bărbat de 53 de ani, din comuna Dragomirești, județul Dâmbovița, a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, în timp ce apela la mila publicului. Și în acest caz a fost aplicată sancțiune contravențională.