Miercuri, 28 iulie a.c., a avut loc conferinţa de presă dedicată implementării proiectului de investiţii comune în domeniul situaţiilor de urgenţă între Consiliul Judeţean Olt şi municipalitatea Dolna Mitropolia din Bulgaria.
La conferinţă au participat vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan, Daniela Lungu, şef Serviciu Dezvoltare Regională în cadrul CJ Olt, Adrian Tănase, inspector-șef al ISU Olt şi reprezenanţi din partea Jandarmeriei Olt. Proiectul va fi finalizat în octombrie 2021.
Valoarea totală a proiectului este de 916.047,52 euro, din care: 778.640,38 euro finanțare nerambursabilă din FEDER, 119.077,33 euro cofinanțare de la bugetul de stat şi 18.330,11 euro cofinanțare proprie a partenerilor.
Până în prezent, au fost achiziţionate trei ATV-uri (pentru IJJ Olt), un jeep pick-up (pentru ISU Olt), o maşină de stingere cu apă şi spumă (pentru ISU Olt) ce urmează a fi furnizată până la finalul anului în curs, echipamentele de birotică (scanner Canon și şapte stick-uri USB, cinci pentru membrii echipei de implementare şi câte unul pentru prezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt şi Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt), urmând ca în perioada următoare să fie achiziţionate si restul echipamentelor constând în trei vehicule utilitare, o barcă cu motor, cinci veste de salvare, funie, toate destinate Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
Acasă Actualitate Investiții în domeniul situațiilor de urgență. Parteneriat între Consiliul Judeţean Olt şi...