Pe 23 aprilie, când se mai sărbătoresc şi zile ale Presei Militare sau Forţelor Terestre, Biblioteca Judeţeană Olt a sărbătorit Ziua Bibliotecarului şi Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor. Directorul Stabilimentului de cultură, împreună cu echipa sa, au stabilit un calendar al evenimentelor desfăşurate în instituţia în cauză. Astfel, au avut loc prezentări în secțiile bibliotecii pe tema „Istoria tiparului și a cărții!”; Copii care au fost invitaţi au desfășurat jocuri de rol sub genericul ”Vreau să fiu o zi bibliotecar” – ei având permisiunea de a fi bibliotecari pentru câteva ore, de a cunoaşte tot ce înseamnă munca nobilă de bibliotecar.
La intrarea în Biblioteca Judeţeană ce poartă numele marelui om al literaturii româneşti, Ion Minulescu, s-a putut vedea expoziţia de desene pe teme creștine „Lăsați copiii să vină la Mine!” ( prezentate de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 8 din Slatina). În cadrul evenimentelor s-a desfăşurat şi un moment omagial, „Bibliotecarii la ceas aniversar!” – cu expuneri, prezentări, analize – în Sala de Festivități – la care au participat bibliotecarii din instituție. La ora 18.00 a fost programat Salonul artelor– activitatea Clubului Feminin Soroptimist Slatina.
În județ, în toate bibliotecile orășenești și comunale au fost organizatete activități omagiale, constând în prezentări de cărți, expuneri, dezbateri, recenzii, întâlniri cu publicul, expoziții, şi multe alte surprize