Ne ținem de cuvânt: astăzi, Ziarul de Olt vă prezintă cine este de fapt sforarul din Primăria Slatina și jocurile cui le face. Peste consiliul local, peste majoritatea pesedistă, incapabilă să priceapă că ea deține puterea, peste bunul simț și peste interesele reale ale slătinenilor.
Speranțele pentru normalitate sunt minime, dar ele există. Doar în Ziarul de Olt găsiți o analiză obiectivă asupra situației inedite de la Primăria Slatina, acolo unde vidul de putere generat de arestarea la domiciliul și, implicit, suspendarea primarului ales, Minel Prina, crează situații anormale, aflate la granița dintre lege și fărădelege, dacă nu și mai departe.
Practic, municipiul reședință de județ este, în prezent, pe pilot automat. Atât din punct de vedere politic, cât și administrativ. Iar cei care fac jocurile săvârșesc acest lucru într-un dispreț maxim față de comunitate. De ce? Citiți! Rând cu rând, punct cu punct, despre Slatina care nu mai e orașul unde interesele slătinenilor să primeze în fața unor ambiții bolnave, cât și a unor orgolii greu de înțeles.
Cu o majoritate pesedistă în consiliul local, primar interimar de la PC
După suspendarea primarului pesedist al municipiului Slatina, Minel Prina, în urma unui ordin al prefectului, emis în baza comunicării făcută de Înalta Curte, unde s-a dispus măsura arestării preventive la domiciliu, a titularului de post, consiliul local Slatina a votat un primar interimar. Deși PSD are majoritate confortabilă, deși chiar și opoziția ar fi susținut un primar interimar de la social-democrați, alesul a fost un reprezentant al PC-ului. Un om politic zero, provenit din partea unui partid inexistent în Slatina. Însă, decizia pesediștilor e ciudată, în condițiile în care acest partid vrea, în 2016, să câștige Primăria Slatina. Dumneavoastră, ce credeți?
Cum a devenit Poliția Locală Slatina dușmanul cercurilor de interese din primărie…
Pe fondul răcirii relațiilor dintre directorul Poliției Locale Slatina și primarul suspendat, Minel Prina, înaintea scoaterii ultimului din schemă, în condițiile în care cei doi colaborau prin hârtii, poliția locală a devenit o țintă. Așa se face că în Slatina legea este călcată în picioare voios…
Capitala Oltului e singurul municipiu reședință de județ unde nu se respectă norma de un polițist local la o mie de locuitori. Și, lucrurile nu se opresc aici: împotriva actualei structuri, aflată, în mod real, în slujba cetățeanului, mult mai vizibilă decât Poliția Municipiului Slatina, a început o ofensivă halucinantă. Ilegală, dar asumată întocmai de către șeful de la Resurse Umane, fost prefect, Leonid Moisiu, și secretarul consiliului local, Mihai Idita. Doi oameni cărora astăzi, printr-un murmur, Slatina începe să le ceară demisia de onoare…
Un proiect de hotărâre de consiliu halucinant
Consiliului Local Slatina i se propune spre adoptare un proiect de hotărâre semnat de… Minel Prina, primarul suspendat al Slatinei. Împotriva legii, acesta nu mai poate genera acte administrative atunci când se află în afara funcției. Dar, dacă avizează secretarul, ce mai contează…
Proiectul este jenant și bun de cercetat de cei care vin dimineața, la ora 6.00, pe la ușile oamenilor. Nu poți, așa cum se regăsește prin conținutul acestuia, să muți oameni din structurile polițienești, dintr-o poziție în alta, doar că așa vrei să distrugi un sistem.
Și, nu e numai asta: nu poți să scoți oameni din dispozitivul de lucru de pe stradă, în condițiile în care infracționalitatea și delicvența publică sunt lucruri reale, numai pentru că atunci când au început necazurile pentru Prina, oamenii ăștia au ieșit în stradă.
Mai mult, în noua schemă propusă consiliului local se desființează echipaje de lucru, dar se înființează încă un post de director adjunct. Iar asta într-o primărie unde, conform noii organigrame, la Direcția pentru Sport vor trebui să lucreze șapte persoane. Or fi acele sportive cu picioare lungi, angajate în primărie, pentru că sunt protejate de cine trebuie. În dauna lucrătorilor din stradă, plătiți cu 700 de lei pe lună. Nu ține motivația cu lipsa banilor, căci în Primăria Slatina nu e decent să vorbești despre economii la buget, atunci când o țară întreagă a văzut ce a văzut. Și, nu spunem mai multe aici, pentru că…
Altfel, cum se poate descalifica un secretar, când semnează un proiect de hotărâre spre dezbatere publică, după ce inițiatorul nu mai are calitate adminsitrativ procesuală?
Adrian Pop ar putea fi un bărbat adevărat!
Pe fondul acestei situații, un om e în stare să acționeze pe speța dată. Cunoaște bine ce e în interior și nu e agățabil, șantajabil. Pe probleme majore! E Adrian Pop, șeful Poliției Locale Slatina. Însă, acesta pare că este în concediu și nu pare deloc un susținător real al partenerilor săi din echipa în fruntea căreia se află…
Doi oameni pot să intervină: Marius Oprescu și Silviu Neacșu
Această poveste halucinantă, degradantă pentur ceea ce însemană bunul simț al înțelegerii realității, transformată într-un proiect de hotărâre de consiliu local, poate să înceteze într-o singură clipă, prin puterea a doi oameni. Cu două pârghii de atac. Politic, liderul consilierilor social-democrați, este președintele PSD Slatina, Marius Oprescu. La un semn al acestuia, aleșii pesediști din consiliul local pot opri anomalia propusă de executiv. Mai departe, printr-o pârghie administrativă, uzând de prevederile legale, prefectul Silviu Neacșu poate să vadă ilegalitățile acestui proiect și să-i trimită pe autori în afara jocului. Evoluția cazului merită urmărită îndeaproape! Însă, astăzi, Slatina are nevoie, mai mult ca oricând, de siguranță, liniște și încredere în autorități!
PS.
Ați auzit de Mihaela Stana, primar interimar? Din păcate, în toate această schemă lipsește poziția, de orice fel ar fi, a primarului interimar, Mihaela Stana. Practic, în fruntea treburilor, distinsa titulară a postului nu se ridică la statutul de titular al funcției pe care se află.
Din multe puncte de vedere, de înțeles. Altfel, atunci când te depășește o situație, cel mai bine ar fi să eviți prezența în mijlocul focarului! Însă, uneori, valul te duce, fără să mai controlezi țărmul la care vrei să ajungi.
În rest, până acum, la Slatina, șansa puterii e dată de lipsa de prezență reală în viața cetății a opoziției. Vom reveni cu evoluția situației…
Unde dracu e vizibila Pol.Locala,maine-poimaine o sa spuneti ca este mai fuabila decat Jandarmeria sau S.R.I-ul,sunteți penibili.La Pol.Locala daca sunt 4-5 baieti pregatiti restul ciurucuri carora le este frica sa se implice dar urla ca ei fac si dreg,niste neadaptati!!!