În curând, pe 10 martie 2021, poetul Grigore Călin va împlini 72 de ani. De ziua Ziua Internaţională a Poeziei, pe 21 martie a.c., acesta va lansa volumul de poezii „DINCOLO DE GALAXIE”. În continuare, vă prezentăm trei dintre poeziile, care vor face parte din acest volum. Grigore Călin s-a născut pe 10.03.1948 în comuna Văleni, jud. Olt. După 1989, a lucrat în timpul liber ca redactor în presa scrisă din jud. Olt la şase publicaţii: „Anotimp Magazin”, „Scurt-circuit oltean”, „Gazeta Oltului”, „Jurnalul de Olt”, ,,Oltul” şi „Ţăranul”.
A scris şi publicat articole și poezii patriotice, social-politice, filozofice, iar în ultima vreme cu tematica iubirii creştine.
Începând cu 2012, a publicat nouă volume de poezii, toate la Editura Hoffman:
„Zborul – iubiri de toamnă”, 2012; „Îngeri de visezi”, 2013; „Călător prin Galaxii”, 2014; „Luntraş al lumii de vise”, 2016. „Rob al focului interior” 2017; „Aspirant la nemurire”, 2018; „Din inimă pentru Centenar”, 2018; „Deşi târziu…”, 2020; „Dincolo de Galaxie”, 2021.
Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi membru activ – în Cenaclul de Creaţie Literară şi Jurnalism „Dumitru Caracostea” din Slatina jud. Olt. Din anul 2019 este membru în Liga Scriitorilor Români. Participă la concursurile de poezie a câștigat două premii internaționale și Premiul I „George Zamfir” și „Dropia de Aur” la Concursul Național de Poezie „Dor de dor” de la Călăraşi. În anul 1995, la Concursl Național de poezie „Ion Minulescu” a obţinut „Premiul Muzeului Literaturii Române”.
DINSPRE STELE
Îmi vine o mireasmă dinspre stele
Şi simt că busuiocul se grăbeşte
Să parfumeze gândurile mele,
Să fiu primit în Lumile Celeste.
Pe voi vă las, că am un drum mai lung
Şi nu am niciun bonus de oprire,
Sunt nerăbdător mai repede s-ajung
La capătul ce nu e omenire.
Îmi vine o mireasmă de la steaua mea
Şi de la busuiocul ce-mi crescu-n grădină,
Dar voi nu ştiţi ce greu e a pleca,
Dar am să las spre voi o dâră de lumină!
DE S-AR PUTEA
De s-ar putea să piară poezia
M-aveţi pe mine, ca un semn de carte,
Când deseori îmi iau simbria
Vă las şi vouă parte…jumătate.
Ce întrebări mi-aţi pune,niciodată
Eu n-am să vă răspund, sunt ocupat
Şi nici să-mi faceţi plecarea mea uitată
Atâta timp cât nu sunt vinovat.
De s-ar putea să piară poezia
Eu nu mai ştiu pe lume ce-i măsura,
Deşi împreunat cu Galaxia,
Nu ştie nimeni care-i …întorsura!
TRECURĂ VREMURI
Pe unde-am fost, n-am să mai fiu,
E de trecut vreo două ape,
Voi de veniţi într-un târziu,
Aş face malurile-aproape.
Dar apa nu e cristalină
Cum o ştiam odinioară,
Ea izvorăşte din lumină
Ca pentru voi să fie scară.
Nici nu mai ştiu dacă am fost
Căci sunt plecat de-atâta vreme,
Mă plimb pe-aici fără un rost
Şi nu e nimeni să mă-ntrebe.
Trecură vremuri, nici nu ştiu
De s-au oprit şi pe la mine,
E-atât de noapte şi târziu
Să scormonesc printre destine!
UITAŢI-VĂ LA MINE
Uitaţi-vă la mine, în timp ce trec
Prin trecători ce curge omenire,
Se rupe timpul, însă eu petrec
La Festivalul „Ultima Venire”
Am tot trimis scrisori de rugăciune
Spre Dumnezeu, să fiu binevenit,
Dar m-a respins că nu sunt un tăciune,
Punându-mi diagnostic: „nemurit”.
De ce-aţi fi vrut la mine doar cenuşa?
Aţi tot uitat pe unde am umblat,
Spre voi a fost întotdeauna uşa
Mereu deschisă, de ce m-aşi uitat?
Uitaţi-vă la mine, poate mâine
Nu va mai fi aceeaşi zi de ieri,
Dar eu vă las şi v-am sfinţit o pâine,
Că lung e drumul până la tăceri!
