În weekendul 5-7 februarie a.c., polițiștii au aplicat 786 de sancțiuni contravenționale, dintre care 396 pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, au reținut şi 93 de permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dintre acestea, 77 au fost reținute pentru depășirea vitezei legal admise pe un sector de drum cu mai mult de 50 km/h și 9 pentru conducere sub influența alcoolului, având o concentrație sub 0,40 mg/ Litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
În cadrul acţiunilor pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței rutiere, poliţiştii au dat şi peste un bărbat de 36 de ani, aflat sub influenţa băuturilor acoolice, care, pe raza Slatinei, conducea un autoturism. În urma testării cu aparatul alcooltest, conducătorul auto a prezentat o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă, în cazul bărbatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.