Vă scriu târziu, dar săptămâna trecută a fost o săptămână a agricultorilor, la propriu, pentru că a plouat și s-au putut duce la bun sfârșit lucrările agricole dar și la figurat pentru că duminica ce a trecut am avut Pilda Semănătorului.
Vă amintiți de anul trecut când v-am scris despre o Agricultură Dumnezeiască, iar anul acesta aș vrea să vă prezint o agricultură omenească sau, mai bine spus, sufletească.
Pilda este simplă: „Ieșit-a semănătorul sa semene sămânța sa. Si pe când semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult, și îndată au răsărit, pentru ca nu era pământul adânc. Iar când s-a ivit soarele, s-au pârlit de arșița și, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut și le-au înăbușit. Altele au căzut pe pământ bun si au dat rod: una o suta, alta șaizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit sa audă” (Matei 13, 3-9), dar se mulează pe atâtea domenii că am făcut și orele de Religie și pe cele de Pedagogie și pe cele de Orientare doar privind printre rânduri.
Fiecare dintre noi suntem agricultori!
Vreau să vă imaginați în zorii fiecărei zi cum luați traista cu sentimente după dumneavoastră și începeți să semănați din ele. Unele dintre sentimentele dumneavoastră cad pe oameni care sunt pur și simplu „asfalt”, „beton” sau „margine de drum” și sunt total paraleli și deloc sensibili la tot ce investiți pentru ei.
O parte dintre sentimente cade pe oamenii cu suflet pietros, care primesc ce le oferiți dar nu depun niciun efort din sufletul lor rece pentru a crește împreună cu dumneavoastră.
O altă parte, poate cea pe care am să insist mai mult o reprezintă categoria de oameni spini care vă las să semănați în sufletul lor, vă lasă să creșteți în încredere și speranță dar dintr-o dată vin și „înăbușă” orice așteptare ați avea.
Într-un final sunt și oamenii cu suflet roditor, cei de astăzi, cei de ieri și cei de mâine care te lasă să sădești în sufletul lor, cresc împreună cu tine și apoi te lasă să recoltezi și să te bucuri de ce ai semănat.
Sunt din ce în ce mai puține parcele de pământ bun, pentru că ne-am cam lăsat deșertificați, dragii mei. Unii nu suntem în stare să ne curățim sufletul și îl lăsăm plin de spini, unii ne comportăm ca niște „bolovani de piatră” iar, din păcate, cei mai mulți suntem margine de drum.
Fiți mai precauți când semănați ce aveți în sufletul că depozitul de acolo nu este „nelimitat” și după cum vedeți criza este la ușă! O, Doamne și de criză! Veți alerga să recoltați să nu vă moară sufletul de foame și îmi veți da dreptate, când veți putea recolta doar de pe puțin pământ bun.
Cine are urechi de auzit… să audă! Amin!
