La 14 APRILIE 1989, CEAUȘESCU a anunțat solemn că ROMÂNIA și-a plătit în întregime datoriile externe. Era o premieră în politica economico-financiară mondială. Țara noastră era SINGURA ȚARĂ din lume fără datorii. Deoarece „CHESTIUNEA” a fost fie apreciată fie „atacată”, am să încerc să reliefez obiectiv adevărul, răspunzând la două întrebări cheie:
– DE CE?
– CUM S-A PLĂTIT?
1. Din început subliniez că n-a fost vorba de o intenție sau o ambiție personală a lui CEAUȘESCU, ci mai degrabă o CONSECINȚĂ, un EFECT ca RĂSPUNS la un SCENARIU încercat de OCCIDENT pentru a submina sistemul socialist.
CONCRET
În strategia globală a luptei anticomuniste se anticipau cazurile de dizidență a două țări din sistem: JUGOSLAVIA și ROMÂNIA procedându-se la încurajarea lor în acest „SCOP”. „PROCEDURA” folosită era „SUSȚINEREA FINANCIARĂ” a acestora, în principal ROMÂNIA, a independenței politice, până la crearea breșei în sistemul dominat de MOSCOVA și apoi provocarea PRĂBUȘIRII.
CEAUȘESCU, însă, a refuzat a face din ROMÂNIA un PION al „OCCIDENTULUI” în ESTUL EUROPEI, căci EL avea propria POLITICĂ de INDEPENDENȚĂ.
Amenințat cu retragerea de credite și mai ales obligat să restituie ANTICIPAT suma de 8 miliarde de dolari în anul 1983, către F.M.I., BANCA MONDIALĂ și un CONSORȚIU BANCAR, și refuzat pentru un ARANJAMENT, CEAUȘESCU, vizibil iritat, le-a replicat că le va plăti mai devreme. Ulterior a „anulat” acordul cu F.M.I și a renunțat la „CLAUZA NAȚIUNII celei mai FAVORIZATE”.
PLANUL întocmit în acest scop a fost realizat în APRILIE 1989 cu o sumă care, după UNII, ar fi fost de 24 miliarde de dolari. Interesant este că achitarea datoriei a condus și la alte măsuri care „demonstrau” că țelul principal al politicii economice din acei ani, în interes național s-a îndeplinit.
a.) Marea Adunare Națională a luat hotărârea de interzicere pe viitor a atragerii de către ROMÂNIA a oricărui tip de credite externe.
b.) R.S.R. va fi în măsură să acorde credite țărilor din LUMEA A TREIA.
c.) Propaganda timpului, cea oficială, trebuia să sublinieze că ROMÂNIA își câștigase adevărata INDEPENDENȚĂ și SUVERANITATE ECONOMICĂ, „crescându-i” și „ORGOLIUL” LIDERULUI.
2. Răspunsul la întrebare mă obligă să reliefez, tot în mod obiectiv, faptul că tocmai „ACHITAREA DATORIEI” a provocat neajunsuri care au afectat nivelul de trai al populației, încât cu adevărat „ultimii ani” au fost „cei mai grei” din EPOCĂ.
ECONOMIA a fost orientată preponderent spre EXPORT și în acest SCOP, COMERȚUL EXTERIOR a fost MILITARIZAT. Atunci a fost înființată I.C.E. DUNĂREA, cu specificul ei și mai ales cu profitorii ei după 1989, niște „infractori naționali”.
Se vindea sub prețurile mondiale, fie că era vorba de „ȚAGLELE DE OȚEL” sau de produse agro-alimentare sau „DIVERSE”, în care „spărgeam” piața mondială. Se exagerau producțiile culturilor agricole pentru a justifica exporturile uriașe, deși se făceaua în pierdere.
S-au produs raționalizările la CĂLDURĂ, LA APĂ CALDĂ, la ELECTRICITATE, la TELEVIZIUNE, CARBURANȚI, ba chiar și la PÂINE și unele ALIMENTE. S-au sistat IMPORTURI „IMPORTANTE”, până și la MEDICAMENTE.
În „PARALEL” s-au luat și alte „decizii” care să producă „BANI”, între care se numără și legiferarea compensării STUDIILOR, a CHELTUIELILOR STATULUI ROMÂN, a PIERDERII de SPECIALIȘTI, care fuseseră pregătiți gratuit și pe care în economie se conta planificat. S-au adunat astfel sume considerabile de la toți cei care voiau să plece sau chiar plecaseră din țară cu mult înainte, prin grija consilierului Vasile Pungan, în baza unor BAREME DE COMPENSAȚIE, stabilite pe TIPURI, ANI DE STUDII și SPECIALITĂȚI.
Întreg acest „SISTEM” de compensații „s-a desfășurat” pe baze juridice de către COMISII de AVOCATURĂ ca intermediare, înființate prin DECRETE ale PREȘEDINTELUI sau ale CONSILIULUI de STAT, pentru compensarea studiilor și nu pentru „trafic de ființe umane”, cum se justifica.
BANI s-au „SCOS” și pentru „UNELE” VIZE și eliberări de „PAȘAPOARTE”, chiar dacă asta a presupus „ERORI” și DERAPAJE ș.a.m.d.
Iată cum „SECRETUL” achitării datoriei externe, care SUNA FRUMOS, s-a transformat într-un răstimp foarte scurt în „finalul” unei CRIZE ECONOMICE, POLITICE, SOCIALE și MORALE ce se cheamă DECEMBRIE 1989.
