La vârsta lui, alții își caută vindecarea reumatismului prin băi termale, în timp ce unii își duc nepoții la școală sau sunt deja închiși în universul unor amintiri. Cu ei și cu viața lor. Cu ce au fost odată, cu ce n-au putut să ajungă.
În schimb, Ion Anuța se încăpățânează să rămână un om activ, un incurabil romantic, scriitor pentru sine și rare ori pentru gazetă. Pentru astăzi, l-am convins să lase spre tipar gândurile sale despre o lume, despre întrebările fundamentale ale căutării sinelui într-o societate rătăcită.
LUMEA ŞI-A PIERDUT BUSOLA
I
Privim la tot ce azi se-ntâmplă şi nu ne mai desmeticim,
E-un carusel această lume, fără oprire ne-nvârtim.
Că Universul se-nvârteşte, e-un lucru bine constant,
Se pare că şi omenirea se-ntoarce de unde-a plecat.
Ca fiecare corp ceresc, în drumul său spre infinit
Descrie-un cerc şi revine, în punctul de unde-a pornit.
II
De mii de ani, toată pleiada de filosofi, au încercat,
Să descifreze-această lege. Zadamic, încă n-au anat.
Și s-ar putea cândva să știm, sau nu se va afla nicicând
Cum n-am aflat nici pan’acuma, menirea noastră pe pământ.
III
De ce venim, unde ne ducem și care-i scopul cât trăim,
De ce tot chin și suferință, în cercu-n care ne-nvârtim?
Căci fiecare rasă, neam, de-i albă sau de-altă culoare,
Are-un ținut, are o țară, un loc de Sfântu’ dat sub soare.
Și-n lumea asta pământeană și colorată cum o știm,
De ce-i atâta dușmănie, și ură-n loc să ne iubim?
IV
De la-nceputul omenirii, din vremurile de demult,
E-o luptă cruntă-ntre popoare, de cucerire pe părnânt.
Sau construit și destrămat imperii pe sub cer și stele,
Cu domnitori și cu-mpărați, avizi de aur și putere.
V
Aceste minți de schizofrenici, ce s-au crezut în lume zei,
Au dus popoare la pieire și-au strâns avere pentru ei.
O clică de bogați, din umbră, învârtesc lumea cum doresc
Iar sutele de milioane, sleiți de muncă, pătimesc.
VI
Și-atuncea Sfântu’, chiar nu vede? Și de ce oare ne-a creat?
De ce atâta suferinţă? De ce sărac şi om bogat?
Iar dacă este-un tată bun, de ce pe-i mulți îi pătimește?
De ce cu-n trai mai bun în rai, pe cei săraci îi amagește?
Nu suntem toți copiii lui, asa cum biblia grăiește?
VII
Ospățul pentru cei săraci, pentru cei mulţi şi-mpovărați,
E-n rai… dar și-acolo-i pe „pile” și n-avem loc de cei bogați.
Trăim încorsetați în dogme, crezînd că-n rai ne va fi bine,
Dar raiul find tot pe pământ, la cei bogați li se cuvine.
VIII
Pe umerii încovoiați ai celor mulți, aceste brute,
Să aibă de unde fura, pun zilnic taxe cât mai multe.
Măresc accize la țigări, la băuturi, la carburanți
Și din bogați, prin furt de țară, doresc să fie mai bogați.
IX
Și toată-această’ mbogățire, pe seama trudei celor mulți,
E fructul jafului de neam și-al furtului de-acești corupți.
Iar țara mea sărmana țară… de-acești șacali, ruptă-n bucăți,
A devenit un câmp de luptă între partidele de hoți.
X
Nu se opresc din drum nebunii, din furt și jaf, acești mișei
Și nu se tem, văzând cu ochii, cum cară dubele la ei.
Precum pe vremuri cu harcanul, îi lua la oaste pe flăcăi,
Așa-i adună DNA-ul, de prin guverne pe mișei.
XI
Dar în zadar, sunt așa mulți și risipiți în toată țara,
S-au înmulțit ca șobolanii, de la Constanța-n Timișoara
Și de la Prut până la Olt, chiar pan’ la Dunărea bătrână.
Nu e județ fără corupți în biata patrie română.
XII
S-au perindat în fruntea țării, de douăzeci şi cinci de ani,
Avand un singur țel – să fure – doar haimanale și golani.
Au sărăcit o țară-ntreagă, de-atât jaf, de-atâta furt
Și nimenea nu i-a’ntrebat în vremea asta, ce-au făcut.
XIII
Încearc-acuma procurorii, să mai stârpească dintre ei,
Dar cam târziu, că-s foarte mulți și-au devenit din șoareci, lei.
Au reușit să-și facă legi, Ce le pun prada la scuteală,
De-s judecați, stau tot acasă, nu dau la nimeni socoteală.
XIV
Vedem în fiecare zi, cum merg cuminți, încolonați,
Spre DNA, șefi de partide, de senatori, de deputați.
Aceștia sunt aleșii noștri, ce ne-au condus de zeci de ani,
O haită de bandiți netrebnici, de derbedei și de golani.
XV
Ba unii dintre ei se-agită și-s supărați pe magistrați,
Când vin să dea cu subsemnatul, din rangul lor de hoți bogați.
Dar n-au scăpare șobolanii, e țara în deratizare,
S-a’nchis sezonul la furat pentru guzgani și rozătoare.
XVI
Dar setea de averi, de aur, planează-n fiecare țară,
E-o molimă care-a cuprins întreaga scară planetară.
Adevărații creatori de bunuri, sunt exploatați
Și condamnați la sărăcie, la suferință, de bogați.
XVII
Aceste minți înfierbântate, pentru puteri și-acaparare
Au generat, nu prea de mult, mari conflagrații mondiale.
Au nimicit popoare-ntregi, dar nici acum n-au înțeles
Că pacea-i bogăția lumii, războaiele n-au nici-un sens.
XVIII
Iar azi, mai mult ca niciodată, nebunii pregătesc de zor,
Pe-acest pământ ce ne hrănește, un nou război nimicitor.
Au construit mai-marii lumii, regi, prim-miniștrii, președinți,
Mari arsenale nucleate, de parcă și-au ieșit din minți.
XIX
Și dacă soarta omenirii, stă-n mâinile unui nebun,
Oricând poate-apăsa butonul și Terra toată va fi scrum.
Deja se-aud bubuituri la graniță, din guri de tun.
Și s-ar putea ca să-și anunțe intrarea-n scenă-acest nebun.
XX
Speranța e la Dumnezeu și dacă-i iubitor de lume,
Celor ce au butonul morții, sa le dea multă-nțelepciune.
Iar de-a creat El universul, să lase-n lume doar iubire,
Să curme setea de averi, de ură, jaf și cotropire.
Ion Anuţa
01 – 08 februarie 2015
Slatina, Olt
