Încep cu o remarcă necesară: n-am văzut, până acum, în spațiul public, nici o poziție exprimată în sensul promovării prezumției de nevinovăție, în faimosul caz prezentat la buletinul de știri de vineri seară de DNA, cu Darius Vâlcov în rolul principal.
Oamenii sunt temători, prevăzători, lași, uneori, deși ar fi mulți, cei de la Olt, pe lista acelora care au urcat, politic și profesional, sprijiniți de primarul Slatinei de până mai ieri, astăzi, încă ministru la Finanțe. Poate e și o problemă de caracter, cine știe…
Însă, protestul de luni, 16 martie a.c., din fața sediului Primăriei Slatina, lasă un gust amar. Sunt de înțeles, din multe puncte de vedere, polițiștii locali, să fie supărați pe administrația Slatinei. Am scris despre motivele lor. I-am sprijinit în decursul timpului, atunci când am impus o paralelă între munca prestată de ei, cu cea făcută de subofițerii din Poliția Română, raportată la nivelul de salarizare. Dar, într-un moment greu pentru administrația Slatinei, dat de ceea ce se întâmplase vineri, 13 martie 2015, cât și în orele zilelor următoare, parcă nu se cădea să iei primăria cu asalt. Repet, chiar dacă sunt o mie de motive întemeiate să fii supărat pe o anumită persoană. Poate, tradus într-o veche vorbă românească, care îndeamnă la abținere atunci când adversarul este lovit din altă parte.
Pălmașii sistemului, revoltați luni dimineață, poate au o scuză. Însă, prezența printre ei a lui Adrian Pop, directorul instituției Poliției Locale Slatina, e tristă. Rușinoasă, chiar. Păi, domnul Pop era ultimul om ce trebuia să ajungă să protesteze acolo: salariul lui e, totuși, decent. Șef la Poliția Locală n-a fost pus de competențele sale absolute, ci de un altgoritm politic, exact acela prin care a stat o vreme și subprefect al județului Olt. De pe toate aceste funcții, de pe urma unor oameni, astăzi cu probleme, grevistul Adrian Pop a mâncat și mănâncă, în continuare, o pâine albă…
