Siminica Mirea, în favoarea persoanelor cu handicap În cadrul ședinței de plen a Senatului, parlamentarul Siminica Mirea a oferit un vot atât de necesar pentru modificarea legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
„Vreau să îmi felicit toți colegii care au făcut posibilă trecerea legii, sperând ca, într-un termen cât mai apropiat, și colegii din Camera Deputaților vor oferi tot un vot favorabil pentru ca modificările să intre în vigoare.
Dacă proiectul va intra în vigoare, copiii cu handicap a căror afecțiune se încadrează în patologia bolilor degenerative, lipsa unui membru în urma amputației, vor beneficia de un certificat permanent, în condițiile în care, în prezent, acest certificat are o valabilitate de maximum doi ani. Birocrația și legislația încâlcită nu trebuie să reprezinte o piedică suplimentară sau o povară în plus pentru persoanele cu handicap. Oamenii aceștia trebuie sprijiniți, fiind important să înțelegem necesitatea unor astfel de modificări legislative și cât de mult pot însemna ele pentru persoanele cu handicap.
Îmi doresc din inimă ca această propunere să fie acompaniată, în viitor, și de alte pachete de legi care să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. În acest sens, voi încerca să mă implic ori de câte ori voi avea ocazia, fără a da vreo secundă înapoi!
Gigel Ştirbu, în vizită la ALRO Slatina
Deputatul Gigel Ştirbu a fost prezent la aniversarea a 55 de ani de la prima şarjă de aluminiu.
„Am fost prezenți la împlinirea a 55 de ani de la fabricarea primei sârme de aluminiu la ALRO Slatina și pe șantierul de lucru al Drumului Expres Pitești-Craiova.
Vă reamintesc că Guvernul PNL condus de Ludovic Orban este singurul guvern în ultimii 12 ani care a făcut posibilă aprobarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea companiilor mari consumatoare de energie electrică. România era singura ţară din Uniunea Europeană care nu avea această schemă de ajutor de stat prin care să finanţeze şi să susţină costurile la energie. S-ar fi ajuns ca, indiferent cât de eficient sau cât de mari ar fi fost investiţiile antreprenorilor în bussinesurile lor, să nu poată face pieţei concurenţiale de la nivel european. Acest ajutor aprobat de Guvernul PNL sprijină dezvoltarea industrială şi economică a României, bani care se vor regăsi în retehnologizare, în condiţiile de viaţă şi salariale mai bune pentru locuitorii judeţul Olt.” spune acesta.
Marius Iancu, prezent la un eveniment istoric
Deputatul Marius Iancu a participat la spectacol aviatic în comuna Colonesti, de Ziua Drapelului!
„Am participat la inaugurarea Centrului Muzeal «Aviator Alexandru Șerbănescu» din comuna Colonesti și îi felicit pe primarul Nicolae Stan și pe membrii fundației «Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu» pentru că au realizat această investiție culturală, atât de importantă pentru istoria Oltului, a României și a aviației române. Survolul omagial executat cu aeronave F16 de la Baza Aeriană Borcea, executat de lacării Acrobați, nu mai are nevoie de niciun comentariu!
Paul Stănescu: „lucrăm deja moţiunea de cenzură”
Secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, anunță că PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, iar aceasta va trece „sută la sută”.
„Liberalii sunt speriați de moțiunea de cenzură și încearcă să se convingă singuri că n-o vom depune. Le dau o veste tristă: teama lor este justificată. Lucrăm deja moțiunea de cenzură, o depunem și vă asigur că vom trimite Guvernul Orban acasă pentru că și-a bătut joc de români și de autoritățile locale pe care a lăsat tot greul crizei COVID-19. Depunem moțiunea de cenzură și aceasta va trece sută la sută. Toți primarii PSD ne transmit aceleași mesaje din partea românilor: Guvernul Orban este o catastrofă pentru țară!”, transmite secretarul general interimar al PSD.
Dan Ciocan, dezbateri în comisie
Secretar în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, deputatul Dan Ciocan, a avut o activitate bogată în cadrul comisiei.
– Proiect de Lege pentru completarea alin.(8) al art.270 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare;
– Proiect de Lege pentru modificarea anexei nr.3 din Legea nr.43/2014 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice;
– Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr.45/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul îmbunatățirilor funciare;
– Propunere legislativă pentru modificarea Legii fondului funciar nr.18/1991;
– Proiect de Lege pentru modificarea art.2 din Legea zootehniei nr.32/2019;
– Propunere legislativă pentru modificarea art.16 alin.(1) din Legea zootehniei nr.32/2019.
La discuții au fost invitați să participe reprezentanți din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ANSVSA, ANIF şi ai Asociației SOMARO.
Renică Diaconescu atrage atenţia!
Senatorul Renică Diaconescu, medic neurolog, atrage atenţia asupra faptului că lipsa unor protocoale clare în cazul infectărilor cu noul coronavirus a făcut ca unele tratamente prescrise pacienţilor să nu aibă efectul scontat, ci au făcut mai mult rău.
„Pot să vă spun că nu a fost un protocol adecvat al tratamentului cu coronavirus. Fiecare a tratat după ureche, după ce a auzit. Noi avem şi o echipă de medici mai tineri la boli infecţioase care nu au priceput că trebuie să trateze bolnavul şi nu boala. Şi au dat acelaşi tratament la foarte mulţi pacienţi, cu foarte multe comorbidităţi şi bineînţeles că la mulţi dintre ei chiar li s-a făcut rău. Nu poţi să dai Plaquenil şi Dexametazonă la un pacient care are diabet zaharat, are şi probleme cu tiroida… Sunt detalii peste care putem trece, dar nu putem trece peste faptul că nu s-a făcut un protocol actualizat, măcar la două săptămâni, ca să se ştie care este gândirea generală despre tratamentul acestei boli şi ce contraindicaţii au anumite medicamente. De aici cred că a fost o bâjbâială care a dus la foarte multe decese sau la foarte mulţi pacienţi care au fost trimişi agravaţi spre clinicile din Bucureşti”, susţine Renică Diaconescu.
Gigel Ştirbu, în vizită la Alro Slatina
Deputatul Gigel Ştirbu a fost prezent la aniversarea a 55 de ani de la prima şarjă de aluminiu.
„Am fost prezenți la împlinirea a 55 de ani de la fabricarea primei sârme de aluminiu la ALRO Slatina și pe șantierul de lucru al Drumului Expres Pitești-Craiova.
Vă reamintesc că Guvernul PNL condus de Ludovic Orban este singurul guvern în ultimii 12 ani care a făcut posibilă aprobarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea companiilor mari consumatoare de energie electrică. România era singura ţară din Uniunea Europeană care nu avea această schemă de ajutor de stat prin care să finanţeze şi să susţină costurile la energie. S-ar fi ajuns ca, indiferent cât de eficient sau cât de mari ar fi fost investiţiile antreprenorilor în bussinesurile lor, să nu poată face pieţei concurenţiale de la nivel european. Acest ajutor aprobat de Guvernul PNL sprijină dezvoltarea industrială şi economică a României, bani care se vor regăsi în retehnologizare, în condiţiile de viaţă şi salariale mai bune pentru locuitorii judeţul Olt.” spune acesta.