Alecu Donici, autorul fabulei celebre, „Musca la arat”, care pică odată la cinci ani, la examenul de Evaluare Națională, poate dormi liniștit somnul celebrității! Modelul de succes al unei insecte care se așează pe coama unui bou, preocupat să tragă plugul cu o brazdă, pentru a produce prima etapă a unei serii din muncile agricole, este actual și a doua zi după Sfântul Petru din anul 2020.
Prezența premierului Ludovic Orban și a ministrului Transporturilor, Lucian Bode, pe șantierul Lotului 2 al Drumului Expres Pitești-Craiova, în zona Milcov, a atras la locul faptei și pe primarul de la Balș, liberalul Mădălin Ady Teodosescu. Un om care nu are nimic în legătură cu investiția, cu sursa de finanțare, cu proiectarea, cu tot ceea ce ține de lucrarea celor de la UMB în zona respectivă. E drept, nu a venit la microfon, nu a savurat prim-planul media, dar a fost acolo. Pentru o arătură de succes, în specificul fabulei lui Donici, cea care pică odată la cinci ani, la examenul de Evaluare Națională. Chiar dacă în fotografiile oficiale mai apar și alții, tot cu aceleași preocupări…
Interesant este că în timpul discursului lui Orban, Ady de la Balș a stat flancat de o escortă a SPP-ului, de gen feminin, gata să intervină în caz că pe primarul Balșului l-ar fi strâns, mai rău decât se vede în fotografie, cureaua de la ceas. E posibil ca în campania electorală, la capitolul realizări, edilul, încă de la Balș, să se laude și cu Expresul Pitești-Craiova. Deși, omul e paralel cu fondul cauzei.
Data viitoare, la următoarea vizită pe șantier, poate vine și candidatul la Primăria Cungrea să supervizeze lucrarea…