Clubul Fotografic ALUTUS Slatina al Asociaţiei Culturale Center Inter Art. Centrul Internaţional de Artă România cu sprijinul Primăriei municipiului Slatina și Centrului Cultural „Eugen Ionescu“, îi invită pe slătineni, şi nu numai, la cea de-a IV-a ediţie a Salonului Național de Fotografie „EVA XXI”, care va fi vernisat la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, vineri, 6 martie, cu începere de la orele 17.Salonul Național de Fotografie „EVA XXI” este un proiect iniţiat şi organizat de Valeru Ciurea, referent de specialitate în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi preşedinte al Clubului Fotografic „Alutus“ Slatina, membru consacrat al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.
Astfel, lucrările a cinci artişti fotografi: Mircea Anghel, Livia Corcoveanu, Alexandra Fira, Adela Lia Rusu şi Ioan Nicolae, vor fi prezentate pasionaţilor de artă fotografică.
Salonul „Etnografica”, pe plaiuri vâlcene
După ce, pe 22 ianuarie a.c., Salonul de Artă Fotografică „Etnografica” a fost vernisat la el acasă, la Slatina, după cum e tradiţia, acum salonul în cauză va poposi şi pe alte plaiuri. Şi anume, în Râmnicu Vâlcea. Evenimentul va avea loc marţi, 10 martie a.c., la Muzeul Satului Bujoreni, de la ora 12.00.