Pe 28 iunie se împlinesc 15 ani de când profesoara de franceză, Ileana Damian, de la Liceul „Ion Minulescu” din Slatina a fost ucisă cu bestialitate. 15 ani de incertitudini, de anchete, și până acum… niciun rezultat.
Povestea, pe scurt, sună în felul următor: Ileana Damian, o profesoară în vârstă de 31 de ani, dispare fără niciun motiv anume. Titular de catedră la Liceul „Ion Minulescu”, aceasta nu a mai ajuns, în după-amiaza zilei de 28 iunie 2005, la o întâlnire a comisiei de Bacalaureat ce ar fi trebuit să aibă loc la ora 16:00, la Liceul Agricol („Carol I”). Încep căutările, iar după o campanie mediatică, pe 3 iulie, trupul neînsuflețit al tinerei este găsit în Pădurea Strehareț, foarte aproape de locul care trebuia să fie destinația finală din ziua respectivă. Multe zile au trecut de la dispariție până la găsirea profesoarei. O perioadă care l-a ajutat pe făptuitor. Multă ploaie, căldură de vară, situații ce au condus spre distrugerea accelerată a unor probe de la fața locului, dar și incapacitatea de a identifica repere care să conducă undeva, spre pista sigură… Și, iată, peste câteva zile, sunt 15 ani de la crimă, iar fiecare zi, lună, ce trec de aici încolo, nu sunt de partea anchetatorilor.
Sub rezerva anonimatului, un polițist retras din activitate, spune că cercetările de la fața locului s-au făcut cu multe scăpări, chiar cu o lipsă de interes profesional. Însă, poziția este subiectivă și trebuie tratată ca atare. Slatina, extrem de agitată în acele timpuri, și-a văzut mai departe de treabă.
În cazul anchetei, la momentul potrivit a fost identificat un prezumtiv autor. A urmat un linșaj mediatic asupra acestuia, iar din multe puncte de vedere, cât și prin niște asocieri nefericite, părea că această faptă are un subiect identificat drept autorul oribilei crime. Concurs de asocieri între profilul nefericitului și ceea ce s-a găsit la fața locului.
Omul a fost trimis în judecată. A recunoscut conjunctura ce l-a purtat în zonă, a fixat chiar în timp prezența sa în perimetrul de lucru al anchetatorilor. Numai că, judecata făcută de un magistrat dornic de aflarea adevărului și mai puțin interesat de închiderea dosarului, îl găsește pe acesta nevinovat. Iar când legea se pronunță definitiv încetează orice fel de prezumție și, simultan, dispar acuzațiile îndreptate prin rechizitoriu față de inculpatul de atunci. Iată că cine ar fi corespuns întru totul profilului de autor, în cazul acestei oribile crime, reușește să-și susțină și dovedească nevinovăția.
Să fi scăpat ceva anchetatorilor în derularea cercetării? Să fi fost mai abil autorul? (greu de crezut!) Să fi ignorat judecătorul elemente din rechizitoriu? Sunt întrebări cu caracter generic, dar și punctual. Cert este că astăzi, în evidențele instituțiilor de anchetă pe linie de lege și ordine, dosarul figurează cu AN (autor necunoscut), iar pașii făcuți în prezent pentru stabilirea asasinului sunt mult mai irelevanți pentru dreptate și justiție.
Sunt, iată, peste câteva zile, marcați în calendar, 15 ani de la crima de la Strehareț. Timp în care rudele, marcate de această tragedie, dar și opinia publică, așteaptă ceva… Un indiciu care să ducă spre aflarea adevărului ca o măsură reparatorie și pedepsirea celui vinovat. Nu este vorba de prescriere, e vorba doar de opinia generală pe care societatea și-o însușește de pe urma acestui caz. Aceea că există crima perfectă! Iar în cursurile de pregătire ale ofițerilor judiciari, ale procurorilor criminaliști, tocmai asta se combate cu fermitate. Că nu se poate ca undeva, pe traseul derulării faptei, anterior și posterior acesteia, să nu existe un indiciu cât de mic care să ducă spre adevăr.
Din păcate, poate că a scăpat ceva anchetatorilor de la Slatina, poate că și acum a rămas vreo probă necercetată, dar 15 ani de așteptare pentru adevăr, este o perioadă sufocantă pentru cei interesați, pentru ceea ce trebuie să însemne justiție socială.
Cazul rămâne unul cu autor necunoscut, accesorizat cu un inculpat ce și-a dovedit, în instanță, nu la Slatina, ci prin strămutare la Brașov, nevinovăția. Iar pentru stabilirea adevărului din speța de față, timpul nu lucrează de partea părților implicate în anchetă, ci mai degrabă în favoarea făptuitorului. Și, la Slatina, pe 28 iunie 2005, nu a avut loc crima perfectă!
