Marți, 31 martie 2020, la orele prânzului, managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cătălin Rotea, a susținut o video-conferință de presă cu privire la măsurile organizatorice luate de unitatea medicală din municipiul reședință de județ, donațiile care s-au făcut din partea companiilor, a firmelor și a persoanelor fizice, precum și transmiterea unui mesaj către mass-media locală și locuitorii din Olt.
Plan de situații și măsuri de criză
Referitor la măsurile organizatorice, managerul Cătălin Rotea a ținut să precizeze următoarele:
«Înainte de a se declara starea de urgență, la Spitalul Județean de Urgență Slatina au fost efectuate fluxuri de triaj separate, constând în montarea a două corturi de triaj epidemiologic, un container în care se izolau cazurile suspecte și un triaj privind limitarea accesului în UPU și corpul central al spitalului. S-au făcut relocări de secții, astfel încât să fie disponibile două corpuri de clădire pentru boli infecțioase, alocate tratării cazurilor cu covid-19. Ministerul Sănătății a decis ca Spitalul Municipal din Caracal să fie spital suport pentru tratarea virusului, prin acest lucru încercându-se protejarea spitalelor de urgență prin menținerea lor cât mai departe de tot ceea ce înseamnă coronavirus. Cu toate astea, suntem dispuși să oferim sprijin pentru formele ușoare și medii, iar în clipa de față dispunem de 25 de locuri pentru tratarea covid-19, în rezerve și saloane cu grup sanitar propriu. În plus, de la 1 aprilie 2020, am pregătit și patru paturi ATI, dotate cu ventilator mecanic, la terapie intensivă, pentru situațiile în care aceste cazuri se agravează».
«(…) Secția de terapie intensivă este dotată cu 9 ventilatoare mecanice, urmând alte 8 ventilatoare din care 4 vor fi portabile. Avem și 15 aparate de anestezie care, la rândul lor, în caz de urgență, pot fi folosite ca ventilatoare mecanice, având în vedere faptul că în ultima perioadă am redus la maxim intervențiile chirurgicale, operându-se doar urgențele.
În altă ordine de idei, pentru a putea crește capacitate de testare și de analiză din județul Olt, am inițiat împreună cu Consiliul Județean Olt un proiect prin care vom achiziționa un laborator mobil care poate face 196 de teste pe zi și care va fi instalat în curtea spitalului, în jurul datei de 1 mai 2020, urmând să poată asigura toate fluxurile necesare. Așadar acest laborator poate permite detectarea rapidă a tuturor celor ce prezintă simptome de infectare în timpul zilei, dar și o verificare a cadrelor medicale pentru a se evita situațiile dramatice întâlnite deja la noi în țară».
«În luna martie, demonstrabil cu fișe de magazie s-au consumat următoarele materiale: 25 de mii de măști de unică folosință cu trei straturi; 800 – măști FFP2 și FFP3 cu grad ridicat de protecție; 800 – compleuri de protecție cu glugă; 800 de viziere; 1.500 – ochelari de protecție; 8.000 – mănuși de examinare high risk; 15.000 – mănuși examinare din latex, 3.500 – mănuși examinare nesterile; 5.500 botoșei de unică folosință; 1.500 bonete de unică folosință; 1.500 halate de unică folosință; 580 – halate chirurgicale de unică folosință. La toate acestea se adaugă cantitatea de dezinfectanți, cu un consum de 3 ori mai mare în luna martie, față de consumul obișnuit lunar.
(…) În prezent, avem stocuri pentru a asigura o activitate normală și chiar crescută pentru încă două săptămâni, iar comenzile făcute în urmă cu aproximativ 20 de zile urmează a fi livrate, astfel încât să putem asigura o fluență a aprovizionării stocurilor pentru evitarea problemelor nedorite. De reținut faptul că materialele sanitare se împart pe istoric de caz, pe istoric de secție, pe o analiză a tot ceea ce înseamnă materiale consumate pe secție.
(…) Ca manager, le garantez cadrelor medicale care activează aici că niciun angajat al Spitalului Județean de Urgență Slatina nu va vedea un caz confirmat coronavirus sau cazuri suspecte covid-19 fără echipamente de înaltă protecție».
Donații în valoare de aproape 2 miliarde lei vechi către spitalul slătinean
În ceea ce privește donațiile efectuate către SJU Slatina, managerul Cătălin Rotea a făcut publică lista cu numele donatorilor, aducând mulțumiri următorilor operatori comerciali:
- 1. S.C. Condor Păduraru S.R.L. – 50.000 lei;
- 2. S.C. Agrimex 2000 S.R.L. – 60.000 lei;
- 3. S.C. Romfil S.R.L. – 20.000 lei;
- 4. Banca Transilvania – 10.000 lei;
- 5. S.C. Vimetco Extrusion S.R.L. – 72.660 lei;
- 6. S.C. OltPiess S.R.L. – 20.000 lei;
- 7. S.C. Mineralport S.R.L. – 10.000 lei;
- 8. S.C. Adela S.R.L. – 2.000 lei;
- 9. Prysmian Cabluri și Sisteme S.A. – 30.000 lei;
- 10. S.C. Grup Primacons S.R.L. – 10.000 lei;
- 11. Corpul Executorilor Judecătorești Craiova – 7.500 lei;
- 12. S.C. Pirelli Tyres România S.R.L. – 48.000 lei;
- 13. S.C. Beyond Investment Group Big S.R.L. – 10.000 lei;
- 14. S.C. ALRO S.A. – 400.000 lei;
- 15. S.C. Agro-Mihai S.R.L. – 5.000 lei;
- 16. S.C. Pavone Impex S.R.L. – 1.000 lei;