Pirelli Slatina, un actor important de pe platforma industrială a oraşului, vine cu măsuri de ultim moment:
„Pirelli Slatina anunţă suspendarea activităţii fabricii, în perioada 23-31 martie 2020, în contextul îngrijorarilor recente legate de răspândirea COVID-19, dar şi a încetinirii solicitării produselor, pe piaţa auto.
În afara măsurilor de prevenţie a contaminării cu COVID-19 aplicate deja în interiorul fabricii, Pirelli Slatina anunţă ca reluarea activităţii de producţie se va face cu un număr cât mai redus de angajaţi, tocmai pentru a putea garanta standarde cât mai ridicate de protecţie a propriilor angajaţi, asigurând în acelaşi timp şi furnizarea produselor solicitate.
Compania Pirelli va monitoriza constant evoluţia situaţiei şi este pregatită să intervină cu masuri suplimentare dacă va fi necesar.”