Acasă Actualitate REDOBÂNDIREA TRANSILVANIEI – în documentele timpului de acum 75 de ani. MARTIE...

REDOBÂNDIREA TRANSILVANIEI – în documentele timpului de acum 75 de ani. MARTIE 1945

383
       Convenția de armistițiu, art. 19 – 12 septembrie 1944 sublinia că: „deosebit de important pentru ROMÂNIA era faptul că ALIAȚII au socotit hotărârile arbitrajului de la VIENA cu privire la TRANSILVANIA, ca nule și inexistente, și că au fost de acord ca NORDUL TRANSILVANIEI să fie restituit ROMÂNIEI”.
Restabilirea administrației românești în NORDUL TRANSILVANIEI, ca misiunea de căpătâi a guvernului instaurat la 6 MARTIE 1945 s-a făcut imediat acestei date prin festivitățile patriotice de la Cluj.
1243
1945 martie 8
Textul scrisorii adresate lui I.V. STALIN de președintele CONSILIULUI de MINIȘTRII, dr. PETRU GROZA, și ministrul de externe GHEORGHE TĂTĂRĂSCU
Excelenței Sale, Mareșal al UNIUNII SOVIETICE, I.V. STALIN
Domnule mareșal
După actul din 23 August 1944, prin care ROMÂNIA s-a alăturat NAȚIUNILOR UNITE pentru a purta război împotriva vrăjmașilor comuni, a fost dorința vie a poporului român de a se regăsi în granițele TRANSILVANIEI din care o parte i-a fost pe nedrept răpită.
Această provincie a fost eliberată și poporul român din NORDUL TRANSILVANIEI așteaptă cu înfrigurare ziua reunirii sale înlăuntrul granițelor ROMÂNIEI.
GUVERNUL ROMÂN are onoarea de a adresa GUVERNULUI U.R.S.S. rugămintea de a împlini această dorință a poporului român.
Primiți, vă rog, domnule mareșal, încrederea înaltei noastre considerațiuni.
Dr. Petru Groza
Gh. Tătărăscu
București 8 martie 1945 (ARHIVELE STATULUI – BUCUREȘTI – dosar 26/1945 f. 75)
1250
1945 – martie 9
Răspunsul dat guvernului român de către I.V. STALIN
PREȘEDINTELUI CONSILIULUI DE MINIȘTRI, ROMÂNIA – PETRU GROZA, VICE-PREȘEDINTELUI și MINISTRU DE EXTERNE – GH. TĂTĂRĂSCU
Guvernul sovietic a examinat cererea guvernului român expusă în scrisoarea dumneavoastră din 8 martie, privitoare la instaurarea administrației românești pe teritoriul TRANSILVANIEI.
Guvernul Sovietic a hotărât să satisfacă cererea guvernului român și în conformitate cu CONVENȚIA de armistițiu din 12 septembrie 1944 să consimtă pentru instaurarea în TRANSILVANIA a administrației guvernului român.
I.V. STALIN
MOSCOVA – 9 MARTIE 1945 (ARHIVELE STATULUI – București – dosar nr. 26/1945 f. 76)
1255
1945 – martie 11
Postul de radio LONDRA, referitor la reintegrarea TRANSILVANIEI în cadrul statului român
Postul LONDRA – ora 21.45
După patru ani și jumătate de la DICTATUL Germaniei și Italiei, impus la VIENA, ROMÂNIA își vede astăzi VISUL ÎMPLINIT prin REALIPIREA TRANSILVANIEI.
Poporul român, care a suferit o grea lovitură în 1940, își vede în prezent suferința terminată. Marea Britanie nu a recunoscut de la început alianța nefastă și DICTATUL DE LA VIENA.
ARHIVELE STATULUI – București – dosar 19, p. 2-3
1256
1945 – martie 12
Cuvântul prim-locțiitorului comisarului pentru afaceri externe al U.R.S.S, A.I. VÎȘINSKI
Domnule președinte al CONSILIULUI,
Domnilor miniștrii,
NOI împărtășim bucuria dumneavoastră cu prilejul ISTORICULUI eveniment: instaurarea administrației guvernului român în TRANSILVANIA.
Guvernele aliate consideră nulă hotărârea arbitrajului de la VIENA și au convenit ca TRANSILVANIA să fie restituită ROMÂNIEI, fapt care urmează a fi ratificat la încheierea păcii.
(…)
Astfel, se desfășoară istoria care a deschis o nouă pagină în viața poporului român. Această pagină începe cu litere de aur. A învins poporul, a învins democrația!
ARHIVELE STATULUI – București – DOSAR 26/1945, p. 99-101
1258
1945 – martie 13
Cuvântul primului-ministru dr. PETRU GROZA, la adunarea populară din PIAȚA LIBERTĂȚII – Cluj
Prieteni și prietene,
Am adus în NORDUL ARDEALULUI cuvântul guvernului, ieșit din voința populară, care a fost întregistrat de Majestatea Sa, regele.
(…)
Noi nu mai vrem ca aceste două popoare, poporul român și poporul maghiar, pe care destinul neamurilor le-a așezat alături, să trăiască în veșnică dușmănie.
ROMÂNIA să fie patria tuturor cetățenilor, să fie mamă ocrotitoare pentru toți și toate.
Dacă vom face așa, vom clădi o temelie a țării noastre românești pe care nimeni nu o va putea dărâma.
(…)
Trăiască România liberă și democrată!
Trăiască Majestatea sa regele MIHAI I!
ARHIVELE STATULUI – București – dosar 26/1945 f. 115-116
1259
1945 martie 13 – WASHINGTON
INSTRUCȚIUNI ale DEPARTAMENTULUI de STAT – S.U.A – în legătură cu festivitățile de la CLUJ, prilejuite de preluarea administrației părții de N-V a TRANSILVANIEI.
WASHINGTON
SECRET – 13 martie 1945
REPREZENTANȚA AMERICANĂ – BUCUREȘTI
Departamentul aprobă hotărârea dumneavoastră de a NU PARTICIPA la festivitatea de la CLUJ.
Departamentul recomandă ca președintele S.U.A să nu răspundă la cele două mesaje ale lui GROZA din 10 martie, în care exprima recunoștința ROMÂNIEI pentru retrocedarea TRANSILVANIEI.
(…)
GREW,
Subsecretar de stat
NOTĂ
În pofida faptului că S.U.A și MAREA BRITANIE au recunoscut oficial apartenența la ROMÂNIA a teritoriului răpit prin DICTATUL DE LA VIENA, 30 august 1940, reprezentanții lor nu au participat la festivitățile de la Cluj, căci nu au recunoscut guvernul dr. PETRU GROZA.
ARHIVELE STATULUI – București, colecția Micro-filme S.U.A r. 667
1275
Răspunsul primului ministru GROZA, dat unor corespondenți de presă americani
Domnului secretar de stat – WASHINGTON
(…)
El (GROZA n.n) nu dorește ca absența reprezentanților anglo-americani de la ceremoniile de la Cluj să afecteze bunele relații cu ALIAȚII și s-a referit la solidarizarea manifestată de cei trei mari ALIAȚI în toate împrejurările.
Al dvs.,
Cu respect,
BURTON Y BERRY
Reprezentant S.U.A în România
ARHIVELE STATULUI – București – Micro-filme S.U.A r. 669
DE-ALE ISTORIEI?! Spre a fi atenți, NOI, CEI DE AZI, CE POLITICĂ PROMOVĂM?

Profesor
ION PĂTRAȘCU
Slatina, Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.