Sâmbătă, 29 februarie a.c., la Bucureşti va avea loc Congresul PSD. Prin vocea preşedintelui PSD Olt, Marius Oprescu, organizaţia de la Olt susţine conducerea centrală care-l are ca preşedinte pe Marcel Ciolcau. De asemenea, PSD Olt îşi doreşte ca şi senatorul Paul Stănescu să facă parte din această conducere, în calitate de secretar general. În acest sens, social-democraţii olteni vor susţine moţiunea fostului preşedinte al PSD Olt.
„Organizaţia PSD Olt va avea un Birou Permanent Judeţean, în care vom aproba una dintre moţiunile care vor fi depuse. Până în momentul de faţă, Marcel Ciolacu şi echipa dânsului, din care face parte şi domnul Paul Stănescu, şi-au anunţat intenţia de a candida cu o moţiune. Eu voi propune Biroului Permanent Judeţean susţinerea acestei moţiuni”, a declarat Marius Oprescu.