„Când adevărul nu este liber, nici libertatea nu este adevărată!”
Ştefan Nicolescu
Cu siguranţă, cineva v-a povestit că stătea la coadă la pâine încă dinaintea răsăritului, că era frig în case, că erau doar două ore de program la televizor. În general, un astfel de om locuieşte într-un bloc construit de oamenii regimului pe care îl critică. Acest om vede doar „întâmplările” prin care a trecut. În astfel de discuţii, „vibrante şi revoluţionare”, nu veţi auzi despre Vasile Popescu, spre exemplu, care este arestat de Securitate, pe motiv de… „uneltire contra ordinii sociale”, un text standard, fără un motiv real.
Dascălii precum cel menţionat anterior au trecut prin adevărate suferinţe fizice şi psihice, fără a mai conta nicio coadă la pâine sau orele de televizor… Dascăli care şi-ai păstrat verticalitatea şi nu au renunţat la ea nici în ultimul moment. Despre eroi şi oameni care au ţinut la principiile lor este vorba în cartea semnată de Cornel Manolescu şi Vasile Radian: „Cadre didactice din judeţele Olt şi Romanaţi deţinuţi politic în perioada comunistă”.
Cartea celor doi autori este un material autentic, fiind bine documentată de acolo unde multora pare a le fi frică să intre: Arhivele Statului – Serviciul Judeţean Olt. Locul unde, de sub praful timpului, au ieşit la lumină, în premieră, documente rare, care au avut curajul să reziste pentru a fi adunate şi puse la un loc, într-o carte. O carte eveniment, un manual de istorie.
Cartea scrisă de cei doi profesori ne lămureşte asupra biografiilor tuturor dascălilor din Olt şi Romanaţi care au fost întemniţaţi sau care au suferit alte persecuţii din partea sistemului comunist. Fie că e vorba de cei care s-au aflat la catedră în Olt, fie că au îndrumat elevi din alte zone, dar sunt originari de pe pământurile Oltului. Chipurile dascălilor care au trecut prin clipe de tortură, sunt arătate graţie autorilor.
Cuvântul înainte este semnat de deţinutul politic şi fost senator Ioan Paul Popescu, care, alături de istoricul Marian Oprea, au finanţat cartea ieşită de sub tiparul Editurii Hoffman.
Din păcate, în absenţa datelor necesare, strădaniilor autorilor, nu s-a putut duce la elaborarea unei liste complexe cu dascăli, dar în acest volum rămân mărturii ale memorialului durerii acestor dascăli.
Comunismul, o putere a frustrării, nu a putut să-şi respecte intelectualii adevăraţi, preferând să promoveze, în funcţii publice, intelectuali docili, cum ar fi cazul scriitorului Mihail Sadoveanu, fost şef al Marii Adunări Naţionale care a fost de acord cu persecutarea ţăranilor, în vremea colectivizării.
Cartea merită să se regăsească printre cărţile de aur din fiecare bibliotecă. În cele peste 300 de pagini, cititorul descoperă elemente biografice nemaipomenite despre nişte oameni pe care azi nu-i regăsim în cărţile de istorie. Vom uita ce a însemnat Experimentul Piteşti, însă această carte nu ne va permite. Foarte interesante sunt şi anexele din ultima parte a cărţii.