Sâmbătă, 24 ianuarie a.c. a avut loc aniversarea Unirii Principatelor Române, cunoscută şi sub numele de Unirea Mică.
Am participat la sărbătorirea Centenarului Unirii, la raionul Potcoava, în 24 ianuarie 1959. La sărbătoarea de atunci n-au participat organele de partid, doar vicepreşedintele Sfatului Popular Raional, Gabriel Cigănilă, activişti culturali, cadre didactice, elevi, cetăţeni din comună… în sala căminului cultural.
La Slatina, după 1961 şi până la constuirea statuii lui Alexandu Ioan Cuza, sărbătorile aveau loc în sălile de festivităţi de la Liceul „Radu Greceanu”, apoi la Casa de Cultură. Actuala sărbătoare s-a făcut în jurul statuii domnitorului Cuza, iar în a doua parte Hora Unirii şi câteva cântece patriotice s-au desfăşurat pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, denumită ulterior (mai mult de către Primăria Slatina) Esplanadă. Proiectul de hotărâre pentru atribuirea acestui nume (dacă există) trebuia publicat în presă şi dezbătut cu cetăţenii timp de 30 de zile, conform Legii 52/2003.
Sunt de părere ca piaţa de la casa de Cultură a Sindicatelor să fie rebotezată Piaţa Unirii sau Piaţa A.I. Cuza.
Stând la coadă, la sarmale, pentru prima oară, am reflectat la cei care au constuit clădirea şi tot ansamblul de blocuri, cu repetatele reamenajări. Au lucrat prin ploaie, vânt şi ger, iar ei s-au dus la casele lor, prin satele ţării.
Altă categorie de cetăţeni sunt cei care au susţinut realizarea ansamblului Casa de Cultură, prin impozite şi taxe, prin salarii modeste, prin munca la CAP, în timp ce recoltele mergeau la export pentru a fi achitate enormele datorii externe.
Acum, mare parte din spaţiile Casei de Cultură a Sindicatelor sunt folosite pentru comerţ şi diverse alte activităţi neculturale. Noi am stat la rând pentru trei sarmale, două linguri de mămăliguţă şi-un păhărel cu vin fiert… Şi am stat la rând, la sarmale, mai mult să pot vedea pe cei de alături care mă salutau şi probabil se mirau de mine. Cam zece la sută erau din cei cunoscuţi, restul tineri şi diverse persoane venite de prin alte localităţi, după venitul social de la primărie.
Cât timp am stat la rând pentru cele trei sarmale mi-am amintit de cozile de stat la carne, la lapte, brânză şi ceva portocale, din perioada anilor 70-80 din secolul trecut. Am revăzut şi marile adunări populare cu Ceauşescu la tribuna de la Casa de Cultură, cu lozinci, cu muncitori, cuvântări, pionieri, ansambluri folclorice şi căluşari.
Peste jumătate din cei de atunci se află astăzi prin ţări străine, alţii au plecat la somnul de veci sau îşi duc bolile prin satele lor. Ar fi fost de realizat nişte filme faţă de ce a fost şi ce avem după 30-40 de ani.
Parafrazând nişte versuri: „Unde eşti copilărie (tinereţe) cu viaţa ta cu tot?”
Semneză, ud şi îngândurat, al dumneavoastră
Ion Ceauşu, profesor Slatina
