Nu cad în greşeala negării absolute a perioadei postdecembriste, căci revoluția a adus schimbări numeroase, dintre care unele sunt fundamental-pozitive: libertatea de circulaţie, libertatea de exprimare, libertatea votului, comportamentul democratic, apartenenţa la NATO şi UE etc. Numai că, în raport cu AŞTEPTĂRILE NAŢIONALE, la nivelul exigenţelor şi pretenţiilor noului mileniu, ROMÂNIA a înregistrat „REGRESE IREPARABILE” care au ca numitor comun – SĂRĂCIA celor mulți – ca un adevărat cancer naţional.
În decursul timpului, m-am întrebat: DE CE?
Aveam să constat că după 1989, PATRIA NOASTRĂ a fost escrocată de „MERCENARI” sau „ASASINI ECONOMICI” străini, în complicitate cu AUTORITĂȚILE NAȚIONALE, extrem de bine finanțați (și unii și alții) pentru a ne acapara resurse și bunuri în valoare de multe trilioane de dolari.
Mijloacele de care se uzează de 30 de ani variază de la privatizări oneroase, fraude financiare uriașe și jafuri la vedere, până la alegeri „aranjate”, mită, șantaj, ajungându-se, dacă trebuie, și la violențe, toate astea căpătând în acești 30 ani noi și terifiante dimensiuni.
M-am gândit că e bine să cunoaștem, fie și pe scurt, adevărul istoric al celor 30 de ani, căci TOȚI, CEI CARE NE-AU „CONDUS” și NE „CONDUC” s-au „formalizat” în fiecare DECEMBRIE în a omagia REVOLUȚIA ROMÂNĂ, când, de fapt, în modul cel mai ipocrit, EI au „CONFISCAT-O” în interesul LOR, încât, de 30 de ani, EI înoată în bogăție și lux, în timp ce înfăptuitorii revoluției, POPORUL, „se îneacă” în mizerie și sărăcie. Veșnică recunoștință pentru EROII REVOLUȚIEI în contrast cu disprețul pentru CEI care le-au întinat așteptările – expres CONDUCĂTORILOR de toate „CULORILE” care timp de 30 de ani au distrus o ȚARĂ FASCINANTĂ – ROMÂNIA.
Orice explicaţie şi justificare, făcute în timpul celor 30 de ani, de către guvernanţii care s-au succedat, pălesc în faţa unei realităţi dureroase, care se numeşte SĂRĂCIE, cu cea mai mică putere de cumpărare din Uniunea Europeană.
Dimensiunile şi componentele sub care se manifestă SĂRĂCIA sunt multiple, dar mă voi limita doar la cele mai „palpabile” care afectează până şi fizic naţiunea, și așa împuținată, cu cei 25% plecați în afară.
SUBNUTRIŢIA – afectează în mod direct ¼ din populaţia ţării, iar speranţele pentru condițiile necesare asigurării existenţei s-au dovedit nule, cel puţin, până acum. Lipsa de RESURSE FINANCIARE „distruge” familii, „distruge” copilării, afectează viaţa alături de rude, prieteni, vecini şi, deseori, a condus la acte din cele mai tragice.
SĂNĂTATEA – continuă a se „chinui” în limitele unei „precarităţi” ce pare imposibil de „controlat”, atâta vreme cât ROMÂNIA ocupă primul loc în U.E. la tuberculoză, mortalitate infantilă, de col uterin, iar subfinanţarea este cronică.
EDUCAŢIA – această coloană vertebrală a unei naţiuni s-a prăbuşit şi funcţionează la cota de avarie, generând tot timpul abandon şcolar, neştiinţă de carte, lipsă de cultură, toate cu bătaie lungă în a „provoca” pe viitor infracţionalitate şi dezordine.
DISPREŢUL UMAN – ca o mentalitate ce s-a impus în ultimii ani, care are drept cauză inegalitatea „promovată” între cetăţenii care sunt „trataţi” în funcţie de avere, poziţie social-politică, dar şi după tupeu şi impertinenţă.
„DECĂDEREA” MORALĂ – în creştere, din cauza mizeriei şi sărăciei, în principal, care se manifestă prin forme abjecte, de la simpla depresie şi un accentuat alcolism, până la prostituţie, consum de droguri, crime.
Pe de altă parte, totala lipsă de demnitate, până la SERVILISMUL SCABROS al tuturor șefilor și șefuleților și a multor interesați față de stăpânii, fie centrali, fie locali, pentru a-i păstra în posturile și pe funcțiile bine plătite.
Mă opresc aici cu asemenea dimensiuni sociale pentru a analiza CAUZELE care le-au generat, deoarece întotdeauna EFECTELE se pot înlătura, numai şi numai prin eradicarea cauzelor.
Asemenea cauze care au determinat acest EŞEC a trei decenii sunt diverse, numeroase, dar pentru a nu „OBOSI” şi „PLICTISI”, am să mă opresc la cele DOUĂ care pot fi „socotite” fundamentale:
A). INCOMPETENŢA CRASĂ a celor care au „gestionat” ŢARA în aceşti 30 de ani postdecembrişti.
B). CORUPŢIA cu adevărat APOCALIPTICĂ, îmbogăţită „an de an” cu HOŢIE, DELAPIDARE, EVAZIUNE FISCALĂ, TRAFIC DE INFLUENŢĂ, MITĂ, ABUZ ÎN SERVICIU etc., care au „afundat” naţiunea română la marginea civilizaţiei.
A). INCOMPETENŢA. Nu putem uita tâmpeniile ajunse proverbiale ale primului guvern postdecembrist cu un premier în cel mai fericit caz „AMATOR” care a demarat distrugerea economiei naţionale sub lozincile devenite adevărate MOTTO-uri: „INDUSTRIA – morman de fier vechi”, „lichidarea CAP-urilor şi formelor socialiste din agricultură”.
Spre ştiinţă, nici o ţară fost-socialistă n-a „promovat” o astfel de politică antinaţională. În plus, există azi în ţara noastră localităţi cu unităţi agricole şi semi-industriale reorganizate pe „principiul colectivităţii” de către oameni pricepuţi, care asigură prosperitate.
Următoarele două guverne, la fel de incapabile, şi-au „dovedit” incapacitatea şi au redus „gestionarea” ţării la simple socoteli contabiliceşti de superficialitate, imaturitate, inapetenţă managerială, insuficienţă şi aventurism.
Guvernele instalate de CDR „n-au văzut” bine nici la propriu, nici la figurat, accentuând în permanenţă o „stare naţională” de incertitudine şi marasm. Ne amintim de „pugilistica” empirică dintre partidele componente, dezagreabilă ca un spectacol public lamentabil, dar care a adâncit sărăcia şi nesiguranţa naţiunii.
Mileniul al III-lea a debutat cu o formaţiune guvernamentală ce se pretinde că are „cârlig la popor”, compusă din „băieţii de gaşcă”, dar care s-au ocupat „de ei şi ai lor” şi au „împins în faţă” doar susţinători şi amici „specialişti” în conformism faţă de „şeful cel mare”.
Toţi se mişcau prin „reacţie în lanţ”, iar ŢARA ca un simplu decor începe să fie „privatizată” (a se citi VÂNDUTĂ) la bucată, încât biata noastră PATRIE trăieşte şi azi drama unor „greutăţi şi nelinişti inimaginabile”.
După 2004, când, în fruntea ţării este ales un „BĂIAT DE BĂIAT” care, timp de zece ani, a fost mereu în conflict cu propriul ROL, a desemnat premieri – în număr de trei – care, încărcaţi de „suficienţa încântării de sine” au promovat în viaţa politică stilul vrajbei, îmbrâncelii şi a expresiilor ofensatoare.
La guvernare, însă escrocheriile financiare nesustenabile, practicate în mod populist, de esenţă liberală, accentuau sărăcia ce se va dovedi continuă: „Aruncarea cu bani”, în contextul alegerilor din 2008, ce au prefaţat cumplita CRIZĂ ce a lovit ROMÂMIA, s-a dovedit a fi catastrofală pentru viitorul imediat. Criza „a găsit” o guvernare dezorientată, care a socotit de cuviinţă să „salveze ţara” cu „echilibristică şi jonglerii financiare”, căci diriguitorii finanţelor au utilizat cea mai nepotrivită măsură de a reduce veniturile celor şi aşa săraci, cu 25%, şi asta deja pe fondul dureros al sărăciei naţionale.
În consecinţă, pentru cei mulţi era o situaţie de totală dezamăgire şi, sub presiunea crescută, cele două guverne – unul după aproape patru ani, altul după şaptezeci de zile – şi-au „dat duhul” în 2012.
Noul guvern (indice 1, 2, 3, 4) trebuie să uite că a „început” arbitrar, iresponsabil şi manevrat, dacă ne gândim la primele numiri în funcţia de miniştri a unor iresponsabili cu CV-uri „pătate”, ca apoi să fie imediat înlăturaţi sub presiunea opiniei publice, provocând dintr-un început HAOS GUVERNAMENTAL.
Haosul a continuat până azi, chiar cu actualul PREȘEDINTE reales, de aceea este extrem de necesar să se învețe din greșelile altora şi cele proprii şi să înlăture derapajul egolatru. Să înceteze cu manifestările polemice, cu servilismul şi încăpăţânarea şi să-şi asume cu răspundere fişa postului, cu măsuri de anvergură naţională. Asta, şi pentru că aşa-zisele „încercări reformiste”, schimbările de miniştri, unele mai neinspirate decât altele, măsuri luate pe genunchi, au dat greş, iar problemele vitale, teme arzătoare pentru populaţie, rămân în suspensie. Chiar jocurile făcute în zilele acestea, post-alegerilor prezidenţiale, cu numiri de persoane, miniştri aleşi doar pe criterii de „apartenenţă”, pun sub semnul întrebării interesul naţional. Spun asta pentru că ROMÂNIA este „ruptă” între BOGAŢI şi SĂRACI, aceştia din urmă, în număr uriaş, se zbat într-o sărăcie la limita subzistenţei, căci mult trâmbiţata „creştere economică” se vede doar în buzunarele celor BOGAŢI, dar care fac, în mare măsură, obiectul DNA.
În zilele noastre, ţara se „dezvoltă” polarizat şi tocmai de aceea statisticile europene oficiale plasează ROMÂNIA pe locul I la riscul de sărăcie cu aproape 40% (8 milioane) din populaţie afectată de acest flagel.
B). CORUPŢIA (Apocaliptică) a năpădit ţara şi, ca urmare, zeci, sute, mii de politicieni, conducători de instituţii, funcţionari înalţi, oameni de afaceri, diverşi, de tot soiul şi, şi… sunt condamnaţi, se află în urmărire penală sau foarte aproape de ea, încât parcă ROMÂNIA este într-o sinistră perioadă din istoria ei. Să nu mire pe nimeni că, dacă se va continua cu CORUPŢIA ca „politică de stat” şi, mai ales, dacă va slăbi capacitatea de a pune capăt acestui uriaş flagel, civilizaţia românească va fi pusă la încercare.
Corupţii din ROMÂNIA şi-au diversificat atât de mult metodele de acţiune pentru a avea putere, bani, resurse naturale, influenţă, supremaţie, încât apar azi ca adevăraţi „asasini economici” pentru poporul român ameninţat tot mai mult să trăiască sub pragul sărăciei.
În cei 30 de ani, CORUPŢIA a „evoluat” de la APUCĂTURI COLATERALE, imediat după anii ’90, prin „îmbogăţire” cu HOŢIE, DELAPIDARE, EVAZIUNE FISCALĂ, FURT DIVERSIFICAT, TRAFIC DE INFLUENŢĂ, ABUZ ÎN SERVICIU, la PRACTICA CONTINUĂ şi apoi o CRIZĂ EFECTIVĂ după 2000, ce zguduie din temelii societatea românească.
Deşi diversă ca forme de manifestare, sunt vizibile cu putere două (ale CORUPŢIEI):
I. CORUPŢIA, ca JAF NAŢIONAL, practicată/practicat cu „bunăvoinţa” autorităţilor de rang înalt, prin de la „NU NE VINDEM ŢARA” până la „ROMÂNIA VÂNDUTĂ LA BUCATĂ”. În acest fel, s-au „PIERDUT” uriaşe resurse ale subsolului şi solului, întinderi nesfârşite de PĂMÂNT şi PĂDURI, STABILIMENTE mari de interes strategic, naţional, economic, financiar, agricol, aducându-ne tot mai adânc într-o situaţie de aservire.
II. CORUPŢIA la „NIVEL DE PERSOANE FIZICE” despre care mass-media nu mai pridideşte în a comenta în fiecare zi încât, parcă, s-a depăşit limita suportabilului.
Şi, ambele forme merită a fi explicate…
I. Practic, economia naţională a fost distrusă prin modalităţi generatoare de CORUPŢIE ca reţete fantomă ce ne-au adus în sapă de lemn. Uzând de o formulă impertinentă că „STATUL ESTE CEL MAI SLAB MANAGER” s-au declanşat:
1. PRIVATIZĂRILE CORUPTE – la preţuri şi de zece ori mai mici, către RECHINI care, de multe ori, nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu afacerea în cauză. Cele mai „răsunătoare” privatizări, sub spectrul MARII CORUPŢII, ne uluiesc şi azi.
a). RESURSELE SUBSOLULUI
– PETROL (Petrom), negociat în 2002-2003, vândut şi notificat în 2004 pe NIMIC (600 milioane dolari deşi valoarea reală era undeva la 17 miliarde dolari) unui CONCERN dintr-o ţară ce nu are nici măcar o sondă de petrol, cu o redevenţă de aproximativ 6%, care putea fi renegociată în acest an, dar din considerente dubioase s-a aruncat „pastila” pentru 2015. De curiozitate:
– BRITISH PETROLEUM plăteşte în unele zone ale lumii o redevenţă ce ajunge şi la 50%.
Aşa a ajuns statul român într-o stare de dependenţă pentru care pierde circa 3 miliarde euro pe an, deşi SRI semnalase „situaţia” prin 400 de informări către cei îndrituiţi numai în perioada 2004-2007, ca un simplu exemplu.
– GAZELE NATURALE produceam aproximativ 12 milioane tone pe an, dar prin „aranjamente de culise” o mare parte se vinde unor „BĂIEŢI DEŞTEPŢI” la jumătate de preţ, încât statul pierde aproximativ 800 milioane euro/an, iar populaţia plăteşte gazul rusesc la preţ foarte mare. Mai mult, guvernul, prin H.G. 870/august 2012, conferă o diplomă de autoritate unui CONCERN STRĂIN de a valorifica cum vrea o uriaşă cantitate de gaze româneşti.
b). HIDROELECTRICITATEA produsă de HIDROCENTRALELE construite înainte de 1989, în loc să fie vândută la preţul pieţii, care a crescut constant, este încă livrată unor „BĂIEŢI DEŞTEPŢI”, cu mult sub preţul pieţii, încât statul mai pierde 500 milioane euro anual.
c). OBIECTIVE INDUSTRIALE DE FORŢĂ.
SIDEX – a cărei valoare iniţială a INVESTIŢIEI a fost de două miliarde dolari – a fost vândut cu doar 20 milioane dolari, facilitându-se sporirea averilor noului proprietar, care este printre primii miliardari ai lumii.
IMGB – vândută unui norvegian cu doar 500 de mii de dolari, care apoi a vândut-o pe componente, câştigând de cinci ori mai mult, ca să nu mai vorbim că numai terenul aferent de 80 hectare valora pe atunci 1 miliard de euro.
PETROMIDIA – investiţie de două miliarde dolari a fost vândută cu doar 50 milioane dolari. În prezent, este înstrăinată, iar guvernanţii nu manifestă interes pentru ca noii patroni să-şi achite datoriile către ROMÂNIA şi aşa diminuate prin „generozitatea” unor autorităţi. Măcar, azi, 11 inculpaţi sunt în puşcărie pe 35-36 ani.
RAFO – vândută pe „NIMIC” unor „AMICI” care sunt azi în puşcărie, deşi numai carburantul din rezervoare valora 100 milionae dolari.
TRACTORUL – lichidată prin valorificare de „BĂIEŢII DEŞTEPŢI”, deşi chiar în 2007 avea comenzi numai la export, de 3 mii de unităţi.
ELECTROTONICA – întreaga industrie a fost „lichidată”, deşi până în 1989 ea furniza tehnică de calcul de vârf pentru tot CAER-ul, înclusiv URSS.