Deputatul Dan Ciocan este unul dintre cosemnatarii propunerii legislative privind Protecția persoanelor cu boală celiacă din România. Proiectul se află la Camera Deputaţilor, pentru dezbatere. Camera inferioară a Parlamentului fiind şi cameră decizională. Decizia în cazul acestui proiect del lege, care a primit mai multe rapoarte favorbile, chiar dacă la Senat proiectul a fost respins, va fi luată într-o şedinţă din noua sesiune, ce care va începe la debutul toamnei anului curent.
Obiectul proiectului este acela de a crea baza legală pentru construcția unui cadru favorabil și decent pentru siguranța vieții și pentru respectarea drepturilor fundamentale, în condiții de nediscriminare, ale persoanelor diagnosticate cu boala celiacă (intoleranța severă la gluten). În România, aproximativ 5% dintre persoanele cu risc sunt diagnosticate. În acest moment, aproximativ 8.000 de copii se află în evidență ca având boala celiacă. Însă, numărul acestora este mai mare, Centrul de Management pentru Boala Celiacă (din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu) estimând că până la 200.000 de persoane au boala.
Boala celiacă sau intoleranța la gluten este o condiție autoimună permanentă, care apare la persoanele al caror organism nu poate tolera glutenul, dar, de cele mai multe ori boala rămâne nediagnosticată. Există deja statistici concludente asupra incidenței crescute a bolii celiace și asupra efectelor subdiagnosticării acesteia.
„Boala celiacă nu se vindecă iar singurul tratament viabil este regimul strict fără gluten pe tot parcursul vieții Pentru aceasta, propunem ca persoanele, adulți și copii, diagnosticate cu boala celiacă să primească un stimulent alimentar lunar în valoare de 300 de lei, acordat sub forma tichetelor de masă/bonuri de alimente.”, se arată în expunerea de motive.