Acasă Actualitate Paul Stănescu la vânătoare cu Victor Ponta. Liviu Dragnea nu a fost...

Paul Stănescu la vânătoare cu Victor Ponta. Liviu Dragnea nu a fost rănit

565
 
În PSD se ascut din nou baionetele. Conştiincioşi, social-democraţii ştiu că s-a terminat pauza dedidată sărbătorilor de iarnă şi că urmează războiul. În timp ce exclusul Mircea Geoană este colindat de… interesul naţional al uneperiştilor, nici puterea pesedistă din jurul lui Ponta nu stă degeaba.
 
Pusă la cale de Liviu Dragnea, viaţa în PSD – 2015 începe cu vânătoarea de la Turnu-Măgurele. Prima întâlnire de taină (sic!) ştiută de toată lumea a avut loc în judeţul condus de Dragnea, la care, pe lângă Ponta, s-au mai aflat vreo douăzeci de şefi de organizaţii judeţene, oameni consideraţi fideli celui care a pierdut la prezidenţiale… douăzeci de procente în două sptămâni.
Pe lângă Oprişan de la Vrancea, Prioteasa de la Dolj, Bojin de la Timiş, Benea de la Bacău, Buzatu dela Vaslui, s-a aflat şi Paul Stănescu, de la Olt. Vânător cu acte în regulă, carnet vizat la zi. Discuţiile au plecat, iminent, spre susţinerea lui Ponta, drept preşedinte la partid şi prim-ministru la guvern. Asigurările date de participanţi sunt apă de ploaie. Cine ar crede astăzi că vreun pesedist mare e mai degrabă preocupat să-l susţină pe Ponta decât să se apere pe sine? Pericolele pândesc la tot pasul: viroze, DNA, răceli, DIICOT şi alte prăpădenii de sezon care ofilesc timpuriu barometrul pesedist în ţara unde Iohannis e preşedinte.
 
PS. O veste bună: în urma vânătorii nu a fost împuşcat nici un pesedist. Informaţia este extrem de necesară. În 2003, Ilie Sîrbu, socrul lui Ponta, a fost lăsat la singular, în zona testiculară. La o vânătoare tematică asemănătoare celei de sâmbătă, 10 ianuarie 2015. Atunci, invitat de onoare era Adrian Năstase…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.