Poate că nu suntem toţiafectaţi de ceea ce se întâmplăîn Franţaîn zilele astea, dar cu siguranţă,mulţi dintre noi avem deja o părereconturată. La unii dintre noi e cimentatăîncă de la ieşire. E un ditamai homuncul de opinie, din fundul curţii slobozită cu iertare pentru păcat, dar necesarăapărăriisfinţenieişi credinţei.
Cu toţii suntem fiii a ceva. Argumentum ad hominem e ceea ce ne omoarăîn fiecare zi
Charlie Hebdo. O redacţie extra-planetară, niştemarţieni undercover care îşi permiteau şi îşi vor permite în continuare să arate lumea în fundul gol. Ceea ce pentru tot ce înseamnă „Universul credinţei” e o mare blasfemie şi lipsă de respect. Da, de parcă cineva ar respecta viaţa.Mai degrabărespectăm praful de puşcă.
Dar în ceea ce ne priveşte, Charlie Hebdo e o lume departe de lumea noastră. E o galaxie din care nu răsare soarele nostru şi în care nu vom ajunge niciodată, din moment ce nici cu gândul nu ne e permis să ajungem.
Charles Darwin, acest Charlie al timpului său, zice, prin 1800: ‘We are built to be kind.’ Dacăsecţionămîn profunzime, găsim ideea că simpatia este unul dintre cele mai puternice instincte umane, câteodată chiar mai puternic decât interesul personal.
Atunci, în 2015, de ce lăsăm, oare, religia să ne segrege lumea?
Pentru că obscuritatea şi obtuzitatea care ne solicită mintea, ne depărtează de lumea Evoluţieişi ne apropie de subjugare, dependenţă, nimicnicie.
Trebuie sărecunoaştem! Avem o spălare de creiere, acţionată,când de religie, când de cultură(care a spart multe tipare, dar nu încă pe cel suprem)şi, ce e mai rău, de lipsa regulilor.
Din tot ce s-a întâmplat, religia o să ne predice că idolul nostru e mai bun decât cel al musulmanilor, iar creştinismul o să se împăunezeîn faţa islamului.
Gena umanăbună, reprezentanta darwinistă a binelui ne va spune că ar trebui săîncepem să fim oameni unii cu alţii, indiferent de religie. Partea urâtă a omenirii în anul 2015 este că tinerii încep să se radicalizeze, să emită opinii pentru care sunt în stare de orice, doar pentru căaşa le spune logica lor simplă,fără a cunoaşte nici morala creştină, nici teoria evoluţionistă care spune că omul în T0T e bun.
Trebuie să facem deosebirea între credinţăşi religie. Şi intre tot ce are bun o religie şi manifestarea de secol 21 a acesteia.
În România secolului 21 suntem captivi între pedeapsa lui Dumnezeu şi zvelteţea cultural-spirituală. Pe lângă multe din multele biserici nici măcarcâinii nu se adăpostesc. Pe mulţi dintre slujitorii Domnului îi vedem adâncindu-şimânaîn buzunarele noastre şi subtilizându-ne din viitor şi zilele albe şi pe cele negre. Feţele mari şi prea-fericite ni se dezvăluie din călduraşi întunericul limuzinelor de sute de mii de euro. Lăcaşele de cult în care investim sute de milioane de euro, împreună cu acela al mântuirii tuturor, care ne-a mâncat 400 milioane de euro, reprezintă o mare blasfemie la adresa tuturor românilor. Nu avem şcoli, nu avem spitale, copiii ne merg la şcoală prin ger de -20 grade, dar construim biserici, iar banii care ar putea salva mii sau sute de mii de vieţi sunt investiţiîn ceva ce, indirect, ne omoară.
Născocirile canonice şi adaptările imperative ale scrierilor creştine sunt menite să ne înfricoşeze de ceea ce ar putea fi. Trăim cu frica de a-i greşi lui Dumnezeu. Dar ne călcămîn picioare când e cazul să fim sfinţi unii cu alţii. Ne urâm, ne dispreţuim, ne batem, ne etichetăm, ne ironizăm, ne bârfim, pentru ca în final, să scoatem cartea de rugăciunişi să ne declarăm”pe drumul cel bun”.
Problema societăţiiromâneştişi mondiale e că prea mulţi cred căaşa e bine şi prea puţiniştiu cum e bine. Prea mulţi cred şi prea puţini citesc. În loc săstăm cu cartea în mână, să citim miile de manuale de utilizare a contextului uman, ne uităm unii la alţiişi ne digerăm din priviri. Generaţiile care au mai multăexperienţă se găsescîn stadiul de a ne critica lipsa înverşunării religioase şi lipsa practicilor. În ochii lor, ne lipseşte videochatul religios.
Avem de-a face cu amatorism cras şi când e vorba de religie. Iar credinţaşi spiritualitatea, care sunt comorile existenţei umane, sau adevăratele motive pentru existenţa umană sunt desacralizate. Eticheta dirijeazăviaţa. Banul o întreţine.
Aşa că singurul mijloc prin care îi putem face pe oameni să se gândească la condiţia lor e să-idezbrăcămîn fundul gol şi poate atunci vor realiza cât de beţi au fost toatăviaţa. Asta face Charlie Hebdo. Dar multe generaţii trebuie să moarăpânăcând omul să-şi poatăcunoaşteîntr-adevăr menirea.
Mie, unul, îmi e clar că menirea noastră e ascunsă printre stele, la mii de ani lumină, iar anii scurşipână o vom găsi, vor fi ani pierduţi. Fiecare om poate să zboare. Deocamdată,îl ţine la sol o mare greutate care îi interzice asta. Şi mai mult de atât,îl împedică să fie o fiinţă a universului. Marele Univers. Piedica asta….mulţi o numesc religie.
Dumnezeu, oricare ar fi el, nu are limuzină, nu are simbrie, nu cere cotizaţie, nu îţireaminteşteameninţător căeşti la mâna lui, nu te profanează dacă nu ai bani săîi dai şi cu siguranţă, Dumnezeu NU trage cu Kalashnikov!
