Poetul Ion Anuţa nu se dezice şi revine în paginile Ziarului de Olt cu noi versuri despre vremurile în care trăim, despre iubire şi alte sentimente ale lăuntricului săuVersurile poetului Anuţa sunt sincere şi directe, fără ocolişuri sau reţineri. Vorbesc despre o Românie captivă într-o clasă politică repetentă şi despre misterioase doamne, care îi fură mereu inima.
Din durere, pentru țară!
Vă rog să nu vă supărați c-am îndrăznit deschis s-o spun,
Dar, din durere pentru țară, nu pot să tac, că sunt român.
Că, într-o țară-asa bogată…. ne tot pătimim mereu,
Nu găsim nici-o ieșire, mergem din rău în mai rău.
Ce merite are clasa ce conduce-această țară,
Să-şi ia lefuri nesimțite…. pensii care te-nfioară!
Să se plimbe-n zări albastre, pe bani grei și fără rost,
Fără să dea socoteală ce-au făcut, pe unde-au fost!
Și ce fac „martirii” ăstia, unde s-au sacrificat,
În ce lupte neștiute, pentru țară, s-au luptat?
Pe ce trepte-au săltat ţara, gloata asta de „eroi”,
Gangsteri ce ne-nțepeniră în al mlaștinei noroi?
Voi, cei care ne conduceți, de atât amar de vreme,
Nu vedeți unde-aţi dus ţara și poporul ei cum geme?
Frunțile pline de gânduri, de sudoare și de chin,
Ale celor duși din țară, ce-şi lăsară-al lor cămin?
N-aveţi cum, de neghiobia ce v-a-ntunecat vederea,
Țelul ce-l purtați în suflet este aurul, averea!
N-aveţi mila, n-aveţi teamă, nu gândiți, nu aveți cap,
De mărire și avere….mintea vi s-a-ntunecat!
Nici n-aveţi prea multă minte, nici patriotism n-aveţi,
Cu diplome măsluite n-aveţi cum fi înțelepți.
Din mocirlă ridicați ați mințit tot ce ne-aţi spus,
N-aţi visat nicicând, vreodată, să ajungeți așa sus!
Dac-aveaţi un pic de minte și cultură…. o fărâmă,
N-ajungeam în Europa să fim țara cea din urmă.
Nu vindeaţi ca la tarabă glia țării și petrolul,
N-am fi slugărit pe-afară, n-aţi fi-ndatorat poprul !
Țară cu câmpii mănoase, păduri, munți cu nestemate,
S-o vedem în trei decenii în vâltoare cum se zbate?
Ca să huzurească unii, ce cu traista-n băţ veniră,
Din coclaurile lumii și la noi se-nbogăţiră!
Precum Iuda pe Cristos… ne-aţi vândut, pe-un pumn de-arginți,
Vânzători de neam și țară, putrgaiuri, ipocriți!
Nu vedeți cum ţara arde… ce mai stați, plecați de zor,
Toți cei care-n trei decenii ați mințit acest popor!
Lăsați ţara s-o conducă patrioti, dacă mai sunt,
Cărturari cu-nţelepciune, ce iubesc acest pământ!
Doamna mea cu fustă scurtă
Doamna mea necunoscută,
Ți-am privit, de la mansardă,
Corpul zvelt, cu fustă scurtă,
Când treceai, încet, pe stradă.
Cu aluna de pe față,
Și coapse bronzate, fine,
Radiai de la distanță,
Numai dragoste-n privire.
Și cu mersu-ți studiat,
Ai trecut ca o felină,
Pe trotuarul celălalt,
Să privești la o vitrină.
Amețit…. în ritm frenetic,
Nu știu cum am coborât,
Să-ți văd trupul tău angelic,
Liniște n-am mai avut.
Și-uite-aşa… ca o acvilă,
Lângă tine-am apărut!
Acolo, lângă vitrină,
Aș fi vrut să te sărut!
Și priveam cum păru-ţi cade,
Peste pieptu-ţi voluptos,
Ochii verzi de sub arcade,
Oglindind un chip frumos.
Îți vedem buzele moi,
Ca petale de mușcat.
În a dragostei văpăi,
Ochii s-au intersectat!
Ca o nimfă ancestrală,
Cu surasu-ţi ștrengăresc,
Păreai supranaturală,
Nu-ndrăzneam ca să-ţi vorbesc .
Și cum dragoste-i furtună,
Dar și dar Dumnezeiesc,
Te-am cuprins ușor de mână,
Și ți-am spus că te iubesc.
De-ntâmplare răvășită,
Să-mi răspunzi… n-ai apucat,
Erai și tu rătăcită,
Și-amândoi… ne-am sărutat.
Așa ne-am găsit iubirea,
Și-o purtăm de-ataţia ani,
În secret, să nu ne-o fure
Ai iubirilor dușmani!.
Stăpâna unor ochi căprui
Am căutat mereu femei frumoase,
E un defect ce nu-l pot corecta,
Și-am întâlnit femei misterioase,
Care-au trecut mereu prin viaţa mea.
Dar azi, pe facebook, dintr-o privire,
Când totul eu credeam că-i terminat,
Doi ochi căprui m-au săgetat pe mine
Din poza unei doamne din Banat!
Pulsau….precum doi aștri la zenit,
Ce urcă-ncet pe cerul înstelat
Și nu-nteleg de ce s-or fi oprit,
Pe plaiul ăsta rustic, din Banat!
Stăpâna ochilor căprui, de diamant,
Cu buze rumenii și senzuale,
Cu părul negru-n bucle ondulat…
E-un fericit bărbatul care-o are!
Emană dragoste, iubire și delir…
Este divină… nu-i de pe pământ…
Și ce n-aş da… la pieptu-i să mă-alin…
Și să-l desmierd şi-n taină să-l sărut!
Pentru iubire-a fost predestinată,
Iar cu iubirea nu se fac glume,
Căci frumusețea de-asta i-a fost dată,
Și nu oricine-o are-n astă lume!
