Au trecut EUROALEGERILE din 26 mai 2019 și atât OPOZIȚIA, cât și PUTEREA – cu sprijinul MASS-MEDIA „partizană” – le-au „răstălmăcit”, mai degrabă decât interpretat, fiecare în felul ei…
În spatele acestora rămâne însă o crudă realitate a celor 30 de ani de „TRANZIȚIE FĂRĂ SFÂRȘIT” pentru care TOȚI din toate PARTIDELE POLITICE – mai vechi sau mai noi, ce au „guvernat” sunt responsabili având în vedere următoarele:
1. Cele 3 formațiuni cu 2 în față la procentele „încasate”, să știe că acel „VOT MASIV INVOCAT”, raportat la populația cu drept de vot nu reprezintă mare lucru; Matematic, asta ar însemna „ceva” peste 10%.
A pedala pe proasta organizare e greșit, căci adevărul este că NU S-A VRUT să se desfășoare „organizat” și din acest punct de vedere „SITUAȚIA DIASPOREI” a fost premeditată și se cuvine să se „trateze” atât moral cât și juridic.
2. VOTUL EXPRIMAT, în fond, nu presupune schimbarea soluției pentru o guvernare cu adevărat democratică, căci el rămâne și cred că va rămâne ALTERAT, atât timp cât nu se „face” pe baza unor doctrine sănătoase, ci pe SIMPATII sau ANTIPATII (ambele subiective).
3. REZULTATELE s-au transformat, mai mult parcă decât altădată, într-un „GENERATOR” de discordie socială și alterare a valorilor de bază ale societății de patrie, popor și națiune, căci ele au fost „murdărite” încă din timpul campaniei electorale.
4. Votul exprimat – cu nivel scăzut – nu reprezintă o nouă legitimitate pentru formațiunile politice, căci starea de nemulțumire la nivel social față de modul cum sunt gestionate interesele publice se menține la un nivel foarte ridicat și nu se întrevăd alternative viabile.
5. Modul cum „înțeleg” rezultatele nici pe departe să răspundă calității de stat responsabil în Uniunea Europeană, ci încearcă să le folosească pentru a-și servi propriile interese, încercând să pună societatea în ipostaza de a le suporta capriciile în detrimentul decenței.
6. Lupta „politică” s-a aplificat cumplit post-alegeri în graba pentru „acapararea” de funcții pe criterii politice, clientelare și nepotism care să le „aducă” venituri cât mai mari și mai sigure lovind năpraznic în CEI MULȚI.
7. REZULTATELE „MODESTE” chiar și ale primelor TREI nu dau suficientă TĂRIE pentru căci cei cu „GURA MARE” nu s-au evidențiat prin absolut nimic, iar SOCIETATEA a fost „GRAV PĂGUBITĂ” tocmai ca urmare a PRESTAȚIEI INEFICIENTE și DELICTUALE a lor – atât în parte, cât și la un loc.
8. În sfârșit, cam așa arată scena politică post-alegeri, dar poate se găsește totuși CINEVA „să-i instruiască” pe EUROPARLAMENTARI în speranța că vor servi acolo interesele noastre naționale, pornind de la două „ADEVĂRURI DUREROASE”:
a.) Am intrat în Uniunea Europeană – SLUGARNIC și în loc să negociem cu demnitate am acceptat tot ce ni s-a impus. Cei care au făcut-o au fost mai mult decât ticăloși și, ca urmare, azi am ajuns o COLONIE ECONOMICĂ, doar ca o piață de desfacere cu economia distrusă.
Aderarea ne costă infinit mai mult decât primim, căci deși suntem contributori „cuminți”, noi suntem tratați ca „INFERIORI”, jefuindu-ne de tot ce avem valoros, folosindu-se de „trădătorii” de neam.
b.) Am fost primiți în N.A.T.O. tot slugarnic, încât, în loc să avem o armată puternică, practic nu mai avem armată, ba mai mult, prin ce se petrece militar, am fost transformați inutil în ȚINTĂ.
AȘADAR, dacă voi, LIDERI POLITICI, considerați că EUROALEGERILE trebuie să „REPARE” SCENA POLITICĂ, faceți două lucruri:
1.) Asigurați un contact eficient cu REALITATEA, renunțând la INTERESE și SCOPURI POLITICIANISTE, căci altfel se întâmplă ceva foarte grav și anume pericolul ca poporul român, scăzut deja numericește să se transforme într-o populație lipsită de repere și valori naționale.
2.) Încetați cu „TÂMPENIILE”, căci vă EPUIZAȚI ENERGIILE în direcții care nu duc NICĂIERI, și în consecință societatea românească va rămâne fragmentată antagonic, subminându-i-se până și baza existențială. Inspirați-vă din înțelepciunea PAPEI FRANCISC, cel care a onorat poporul nostru și care, la rându-i, a știut să-l prețuiască parcă divinizându-l.
În privința REFERENDUMULUI, acesta a reconfirmat un ADEVĂR „ABSOLUT”, și anume că NU POPORUL este corupt…
Profesor,
ION PĂTRAȘCU,
Slatina – OLT