Flash-interviu cu MARIUS POPESCU, primarul comunei Gostavățu
Pe valea Oltului, la Gostavățu, într-un timp record, primarul Marius Popescu a reușit să convingă autoritățile decidente de la București că în această comună este nevoie, pentru copii satului și nu numai, de o sală de sport.
Compania Națională de Investiții (CNI) a fost receptivă la solicitarea primarului și argumentele sale. Odată demarat proiectul, avizele obținute, unele prea greu pentru o societate normală, un constuctor din afara celor numiți de-ai noștri, etape ale unei investiții de excepție, marca Marius Popescu, an de grație 2019.
– Unul dintre cele mai frumoase obiective pentru educație sportivă și timp liber. Cum a fost posibil?
– O inițiativă a mea, un vis devenit realitate, sala de sport din Gostavățu. Este o lucrare contractată în luna martie a anului 2018, având o valoare aproximativă de 1,5 milioane euro, executată în termenii contractuali, din toate punctele de vedere. O calitate a lucrării așa cum trebuie să fie toate investițiile făcute din banii publici din România.
– Ce suprafață are sala de sport?
– Suprafața de joc a sălii de sport are 753 metri pătrați, dar și 102 locuri în tribună pentru cei ce doresc să participe la diversele competiții ce vor avea loc aici. Este o construcție făcută din panouri de tip sandwich și panouri din sticlă, gata să fie dată în folosință pentru cei care nu îndrăzneau să viseze că la Gostavățu se află așa ceva.
– Utilitățile obiectivului corespund normelor europene?
– Eu spun că da! Avem aici grupuri sanitare pentru gazde și pentru oaspeți, grupuri sanitare pentru profesori, un cabinet medical, vestiare cu aer condiționat și diverse alte săli necesare tinerilor din comuna noastră și nu numai. Mai are camere de supraveghere, o centrală proprie și chillere care distribuie aerul cald și aerul rece. În plus, avem și o garanție de doi ani pentru construcția respectivă…
– Așadar, de acum încolo, la Gostavățu se pot face orele de sport în noua sală?
– Da, orele de sport se pot face în sala despre care vorbim, iar la suprafața de joc pe care o avem putem organiza aici diverse competiții sportive. Este o sală de sport foarte mare, poate cea mai mare și cea mai frumoasă pe care o avem în acest județ, iar asta mă bucură foarte mult.
– Cât au plătit locuitorii din Gostavățu pentru această investiție?
– Noi, ca unitate administrativ teritorială nu am contribuit cu nimic la îndeplinirea acestui obiectiv, cu excepția a ceea ce a însemnat partea de avizări. Nu spun nimic despre munca celor care au făcut eforturi să convingă la București că la Gostavățu este nevoie de o asemenea sală de sport.
– Este conectată la utilități: apă, canal…?
– Apă și canal nu avem deocamdată la nivelul localității noastre, dar sala are fosă septică și apă curentă, iar în momentul în care master-planul pe județul Olt va deveni viabil ne racordăm și la rețeaua de apă și canal.
– Câți copii pot să beneficieze de această sală de sport?
– Avem un număr de aproximativ 250 de copii, școlari și preșcolari, dar sala de sport nu va fi folosită doar de copiii de la școală, ci de întreaga comunitate locală care are dreptul să se bucure de această nouă construcție. Mai mult, la suprafața pe care o avem, dacă vom reuși să achiziționăm și un număr de aproximativ 20 de mese de tenis profesionale se poate amortiza în timp… Spre exemplu, dacă organizăm o competiție într-un week-end, cu un număr de aproximativ 40 de competitori, cu o taxă de 20 de lei pentru fiecare participant, se poate realiza și acest obiectiv.
– Ce se poate practica în această sală de sport, domnule primar?
– Sala poate găzdui partide de handbal, baschet, volei și jocuri de mini-fotbal. Totuși, la fotbal trebuie să existe o oarecare grijă și supraveghere pentru că ar fi păcat să dăm cu mingea în geamuri sau în pereții acestei săli. Această sală este o bijuterie la care eu țin foarte mult și vreau să avem cu toții grijă de ea. În plus, lângă această sala mai avem o suprafață pe care aș dori să facem și o bază sportivă, cu un teren pentru vară, multifuncțional, cu gazon artificial, plus o pistă de alergat. Ar fi spațiu suficient, zona e foarte bună și ar fi păcat să nu facem asta. Însă, ceea ce ne propunem facem de fiecare dată…