Acasă Actualitate Paul Stănescu schimbă legea ceremoniilor oficiale

Paul Stănescu schimbă legea ceremoniilor oficiale

366
foto: Mediafax

Senatorul Paul Stănescu se află printre semnatarii proiectului legislativ cu titlul: „Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea alineatelor (3) şi (4) ale articolului 16, precum şi a Anexei din Legea nr.215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.915 din 14 noiembrie 2016”
Prin propunerea legislativă se doreşte introducerea în rândul instituţiilor și membrilor autorităților care depun coroane la ceremoniile oficiale desfășurate de autoritățile și instituţiile publice și a grupurilor şi comisiilor parlamentare, a consiliilor județene și locale, precum și a altor instituţii ale statului român, a partidelor politice, a asociațiilor şi fundațiilor.
„Aceste completări ale legii sunt necesare deoarece s-a constatat în practică faptul că reprezentanții aleși ai cetățenilor, cum ar fi membrii consiliilor judeţene și locale, partidele politice, asociaţiile şi fundațiile, precum și grupurile și comisiile parlamentare nu pot depune coroane cu prilejul desfășurării ceremoniilor oficiale desfășurate de autorităţile și instituțiile publice, centrale și locale.”, se arată în expunerea de motive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.