Pe 16 martie 2017, într-un interviu acordat Ziarului de Olt, primarul comunei Verguleasa, Valentin Piciu, spunea: „(…) Am făcut o solicitare de introducere pe Ordonanța 28 pentru un nou sediu de primărie. Sper din tot sufletul să reușim acest lucru, iar dacă vom primi și fondurile necesare ne-am dori să ridicăm noua construcție lângă cea pe care o avem în prezent și care are deja mai bine de o sută de ani. După aceea, am vrea să amenajăm și o parcare, cu băncuțe și spațiu verde, astfel încât să dăm un alt aspect acestei zone și, de ce nu, comunei Verguleasa. În orice caz, aici devine din ce în ce mai greu să activăm. Plouă prin acoperiș, instalația electrică e coaptă, zidurile sunt crăpate, iar birourile sunt foarte mici, absolut improprii desfășurării actului administrativ”.
În ziua de 25 martie 2019, la sediul Primăriei Verguleasa începeau lucrările de demolare ale unui imobil care a trăit două războaie mondiale, o colectivizare, o revoluție și chiar o reformă a justiției (sic!).
Lucrările de dezafectare vor dura foarte puțin. Construcția noului sediu, conform optimistului de serviciu, pot fi gata chiar anul viitor. Semn că la Verguleasa, primarul în exercițiu, Valentin Piciu, face ceea ce trebuie. Lucruri bine făcute, cum s-ar zice…