Într-una din predicile pe care, atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, acum Mitropolit al Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu ni le ținea în Paraclisul din incinta școlii am aflat că noi, cei de la Seminar suntem „chemați să facem armonie într-o lume plină de zgomot”. Mi s-a părut extraordinar acest îndemn care m-a motivat să încerc pe cât posibil și doar cu ajutorul lui Dumnezeu să fac această armonie pe unde am fost trimis.
Lumea noastră, de care mă tot rog să se oprească pentru că eu unul vreau să cobor, că am obosit și destinația mă sperie cu amar, trăiește într-un zgomot profund imoral. Pur și simplu din pricina gălăgiei care ne înconjoară, nu îl mai auzim pe cel de lângă noi, nu mai vedem frumusețea „lucrurilor mâinilor Sale” și nici nu vrem să ne armonizăm cu cei care sunt pe drumul spre Împărăția lui Dumnezeu.
Zgomotul acesta care ne diseminează atenția în mii de locuri și lucruri nefolositoare ne sustrage atenția de la sufletul nostru și de la sufletele care lângă noi fie cântă de bucurie, fie urlă de singurătate, de tristețe sau de nevoi simple pe care le putem împlini doar ”deschizând urechile ” și ascultând armonia nu gălăgia tot mai asurzitoare.
Ora de Religie are menirea de a crea armonie într-o școală plină de zgomot, atât unul fizic provocat de glasurile acelea care în pauză se suprapun și se transformă din plâns în râs și din râs într-unul și mai puternic dar și de cel spiritual . Avem copii care pur și simplu urlă de durere pe interior și au nevoie ca cineva să le armonizeze gândurile, astfel încât, neajunsurile, situația din familie, provocările societății meschine să nu le spargă sufletele acelea imaculate în mii de fărâme care nu se vor mai putea uni și îi vor face pe ei părtași unei ”gălăgii” continue.
Inițial, ca orice teolog cu gânduri de „taliban-ortodox” mi-am dorit un cor pe patru voci egale cu care să pot să Îi cânt lui Dumnezeu, unde fetele să îmi vină cu capul acoperit, băieții mereu serioși și gata să îmi descifreze orice partitură a regretatului mare compozitor Paul Constantinescu.
Revenit însă cu picioarele pe pământ am înțeles că pentru copii, Dumnezeul pe care am vrut inițial să îl predic, nu există! Pentru ei Dumnezeu este ceva mai mult decât puteam eu a înțelege și ei reușesc să Îl aducă printre noi prin tot ceea ce fac.
Colindele la care ei au venit cu ideea de a introduce instrumente dar cu păstrarea unei demnități a partiturii m-au fascinat. Muzical se auzeau extraodinar și combinația greu de imaginat dintre chitară – voce – toacă – ison rămâne emblematică pentru a dovedi prezența Mântuitorului Hristos în mijlocul nostru la Concertele de Colinde, atât din Biserică cât și din Inspectorat, școală, diferite evenimente.
Pare ciudat dar Mântuitorul Hristos a fost prezent împreună cu noi pe tot acest parcurs de la „nașterea corului” din luna noiembrie și primul concert. Eu pot argumenta această prezență! Corul a lua ființă pentru Dumnezeu, mai bine spus pentru Nașterea Domnului, inițial ca un cor strict pentru Concertul de Colinde din Liceu. Dar pentru că a fost o gălăgie mult prea mare în sufletele lor Dumnezeu a hotărât ca ei să își continue activitatea, fiind extrem de versatili în interpretare și melodii.
Astfel au reușit să cânte muzică religioasă bizantină, corală, muzică ușoară și totul a culminat cu două slujbe religioase integrale : Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul și Slujba Parastasului pentru Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, profesori, ostenitori și foști elevi ai liceului care au plecat la Domnul.
Fiind atât de speriați pe interior și suferind de la atâta zgomot, repetițiile deși au momente extraodinar de frumoase și se menține un zâmbet continuu pe chipurile lor, sunt extrem de solicitante atât pentru mine cât și pentru ei. Partea interesantă este că pentru a face liniște trebuie să îi pui să cânte, dacă vrei să îndrepți ceva atunci trebuie să îi faci să cânte, dacă vrei să le comunici ceva o faci cu ei cântând pe fundal.
Muzica îi armonizează la nivel sufletesc și i-a făcut să creeze niște relații de prietenie extraordinare, devenind o mare familie care se ajută reciproc și culmea, lucrează suplimentar pentru a da randament și pentru a nu mai face ””proful spume” că nu a ieșit o 
melodie perfectă.
Concertul „Ecou de Primăvară”, dezvoltat împreună cu Doamna Profesor Cristina Laura Ștefan rămâne un repet în cariera mea didactică pentru că mi-a dovedit că acești copii pot fi schimbați prin muzică, de calitate este drept, dar se poate. Doamna Profesoară, participând la fiecare repetiție și încercând să îi susțină atunci când urechile mele erau nemulțumite de piesa lucrată a subliniat un lucru, cred, cunoscut de toți, anume acela că avem copii extrodinar de talentați, care îți creau singuri linia melodică la instrumente și care subliniau greșelile pentru a se îndrepta fără ca cineva să se supere.
Piaget spunea că pe om il poți învăța orice la orice vârstă și am înțeles că pentru ei vremea nu este pierdută să învețe să facă armonie. Faptul că în concerte captează atenția publicului, repet, extrem de divers, de la cel din Biserică la cel laic mă face să concluzionez că ei reușesc să facă armonie, chiar și pentru câteva zeci de minute pentru cine îi ascultă. Separat nu pot face asta nici eu, nici ei, dar ca un grup, format într-o Corală care cu mândrie poartă numele Liceului, copiii aceștia pot face armonie într-o lume plină de zgomot.
Asist. Univ. Drd. Teolog Alin Bolboașă Șofaru
