Undeva, după 20 octombrie 2018, încă funcțională la acea dată, Direcția Națională Anticorupție (DNA), prin Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, anunța trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Aliman Ion, primar al comunei Deveselu, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
O poveste care nu a venit chiar neanunțată. Se vorbea înaintea datei în cauză despre o cercetare făcută în cazul primarului de la Deveselu. Supoziții spulberate prin documentul asumat de DNA.
În fapt, ar fi vorba de o condiționare a unei plăți pentru un constructor, executant al unei lucrări de asfaltare în Deveselu. Primarul ar fi pretins un comision de… bună semnătură, vreo 50 de mii de lei, tradus în 5% din valoarea lucrărilor executate. Practic, plata lucrărilor efectuate urma să fie validată de primar numai după comisionare.
Același comunicat vorbește că „remiterea efectivă a banilor nu a mai avut loc, deși ulterior consumării faptei de luare de mită (în forma pretinderii…)” au mai avut loc discuții între primar și constructor. Iată că luarea de mită nu e chiar.. luare de mită, vorbind pe documentul DNA, ci o presupusă pretindere.
Cauza devine ciudată, căci întinderea în timp, a întregii afaceri, e prea lungă. Avem o licitație derulată în 2012, primarul intervine în pretinderea de mită prin 2015, iar onor trimiterea în judecată are loc la sfârșit de 2018. O perioadă lungă de timp, prea lungă pentru ca depozițiile părților implicate, martori sau ce-or fi ei, să fie pline de acuratețe în… 2019, atunci când, chemați la bară, oameni vor trebui să-și amintească amănunte din această poveste. Cum dialoga primarul cu constructorul, cum or fi negociat calitatea lucrării, comisionul, cum or fi socializat cei în cauză… E greu să obții, după atâta vreme, o reproducere exactă a firului evenimentelor.
Însă, chiar dacă la sfârșitul fiecărui comunicat de presă, remis opiniei publice de către DNA, apare o frază standard, unde se vorbește despre respectarea unui principiu de bază, care nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție, aici DNA-ul tocmai asta a călcat în picioare. Păi, dacă vorbim în primă fază de luare de mită, iar în cuprinsul documentului oficial avem o pretindere a unor foloase cuvenite, neconcretizată, atunci e ceva care scapă. Fie din superficialitatea procurorului de caz, fie din orice alte motive, greu de înțeles atunci când sunt privite din afara sistemului și a cauzei de față.
Mai mult, dacă am da crezare unei depoziții făcute de un martor în cauză, executant al lucrării, lăsându-i de o parte precedentele sale în materie (sic!), care vorbește de necunoștința asupra intervenției pe comision, atunci un avocat bun poate merge în instanță ca să demonstreze ceea ce înfrânge DNA-ul prin propria comunicare oficială: că luarea efectivă de mită trebuie separată de o posibilă pretindere. Începând așa, se pot construi argumente care să conducă spre ideea că nu orice comunicat public făcut de o structură de forță a statului devine, chiar dacă are forma unui rechizitoriu, parte din motivarea unei sentințe de condamnare…
Până atunci, judecata e omenească, iar latura subiectivă are doza sa de… obiectivitate. Însă, fiind doar o părere enunțată în consecință, cred că un om pe structura lui Ion Aliman, pentru cei care îl cunosc cât de cât, nu corespunde profilului de primar venit la primărie să mai câștige și el, pe lângă salariu, un standard superior de viață înainte de a veni la post.
Primarul de la Deveselu are de tras. Nu e ușor… Trebuie să convingă, dar aici ține de modul cum își construiește apărarea. Nu împotriva DNA-ului, ci opozabilă doar unei stări confuze, lăsată în acest fel tocmai de acuzator. De aici încolo, din afară, chiar nu mai e nimic de zis…
