SE „UITĂ” ACEL „UNŞPCE” FEBRUARIE 1866 ODIOS?

          Domnia lui A.I. CUZA, deși a fost scurtă, rămâne ca una din cele mai bogate în înfăptuiri din istoria poporului român. Partizan al reformelor burgheze, Cuza s-a lovit de cumplita opoziție din ADUNARE şi, ca urmare, la 2 MAI 1864, neprimind demisia guvernului M. Kogălniceanu, a dat lovitura de stat, dizolvând ADUNAREA.
Având „cale liberă”, domnitorul va înfăptui până în 1866 marea operă de organizare a societăţii româneşti cu instituţii burgheze, prin promulgarea unor legi de importanţă naţională pentru VIITOR.

Dar, „această politică” i-a înfuriat pe liberalii – radicali şi conservatori, care s-au înţeles să treacă la acţiunea de răsturnare a lui A.I. Cuza şi înlocuire a lui cu un principe străin. Astfel, cei grăbiţi să-l detroneze pe Cuza au încheiat un legământ pe baza căruia au organizat complotul de acţiune:
„Subsemnaţii… am luat între noi legământ ca, în caz de vacanţă a tronului, să susţinem, prin TOATE MIJLOACELE, alegerea unui PRINCIPE străin…”. Şi semnau complotiştii: ION GHICA, MITIŢĂ STURZA, ION şi DIMITRIE BRĂTIANU, C.A. ROSETTI şi alţii.
Deşi pretindea că este „SOCIETATEA PROGRESULUI”, cu caracter literar-artistic, COMPLOTUL, timp de 8 luni de zile a „lucrat”, atrăgând pe unii dintre apropiaţii DOMNULUI, printre care şi ofiţeri: maiorul LECA, colonelul HARALAMBIE şi căpitanii COSTESCU, PILAT şi LIPĂIANU.

După ce au constituit COMITETUL DE RĂSTURNARE A DOMNITORULUI CUZA, ION BRĂTIANU a fost trimis de acest comitet la PARIS, pentru a pregăti şi a „influenţa” străinătatea contra domnitorului. De altfel, „cei interesaţi”, avuseseră grijă să-l ponegrească pe Cuza în faţa marelui sau protector, Napoleon al III-lea, socotindu-l „drept o unealtă credincioasă a Rusiei”.
Membrii complotului se întruneau des în casa lui ION GHICA, din strada Luterană. Au înfiinţat în ţară secţii ale complotiştilor care aveau ca scop atragerea armatei şi a funcţionarilor superiori.
Complotiştii au făurit un PLAN DE INTRARE ÎN PALAT, stabilind data de 11 februarie, într-o joi, noaptea. Acest plan prevedea şi acţiuni de asasinare a DOMNITORULUI şi se strânseseră 1.000 de ducaţi pentru detronare. Se pare însă că ofiţerii din complot nu agreau ideea asasinării.
Zvonurile despre atentat şi încercări de răsturnare circulau cu intensitate. Consulii străini erau îngrijoraţi de situaţie, astfel că cel rus, BARONUL DE OFFENBERG, cât şi cel italian, STRAMBIO, i-au cerut lui CUZA să se păzească „căci ţara voastră este pe un vulcan”!
O primă încercare de asasinat a fost stabilită pentru 8 februarie 1866, aniversarea intrării în BUCUREŞTI, dar temându-se de urmări complotiştii au amânat-o pentru noaptea de 11 februarie.

Ultima ieşire în mulţime a lui CUZA a fost în ziua de 24 ianuarie, când a trecut călare printre bucureşteni, totul transformându-se într-o manifestare de simpatie. În acele zile, cu adevărat tragice, îi rămăseseră puţini prieteni buni, căci mai mulţi se gândeau cum să ajungă „în apropierea celor ce puteau să ajungă puternicii zilei”.
Doamna ELENA CUZA nu înceta să-i spună: „DE CE NU TE PĂZEŞTI?”, „NU VEZI CE ESTE ÎMPREJURUL TĂU?” Domnitorul se comporta însă ca şi când sfida soarta şi în dispreţ faţă de viaţă.
În tot acest timp, complotiştii stabileau ultimele măsuri pentru detronarea lui CUZA: se stabili locotenenţa domnească, care să preia puterea, apoi guvernul, cu vărul şi duşmanul domnitorului, MITIŢĂ STURZA, se aleseră cei care să intre în PALAT pentru a-l sili pe CUZA să iscălească abdicarea, cei ce trebuiau să aresteze guvernul şi oamenii DOMNITORULUI, precum şi pe cei care să simuleze o revoluţie cu mulţimea.
Astfel, în seara de 11 februarie 1866, aristocraţia bucureşteană asculta concertul lui H. WIENIAWSKI, mare violonist rus, într-un salon al casei lui Ion Ghica, iar C.A Rosetti dădea un mare bal cu participarea altor demnitari. În aceeaşi seară, la masă, A.I. CUZA îi spune soţiei sale, ELENA, glumind: „Bucură-te că a sosit momentul să scăpăm de domnie!”. Îi spusese asta după ce citise scrisoarea de la bunul său prieten, CEZAR BOLIAC, care-l informa că „4.000 de oameni înarmaţi de la Cazarma MALMAISON vor năvăli în Palat pentru a vă sili să abdicaţi de pe tron, când, la o oră anumită din noaptea aceasta, se vor trage clopotele de la toate bisericile din oraş”. Iar apoi DOMNITORUL continuă: „Nu am ce pierde!”

În acest timp, comandantul gărzii domneşti, colonelul HARALAMBIE, la care familia domnească ţinea foarte mult, dar care făcea parte din complot, îi îndemna: „Nu crede aceasta MĂRITĂ DOAMNĂ; poporul Capitalei are multă admiraţie pentru MĂRIA VOASTRĂ şi DOMNITORUL se poate bizui pe armata sa… Şi apoi, ca să ajungă cineva la MĂRIILE VOASTRE, va trebui să treacă peste corpul meu”. Cătă trădare la acest om, mai ales că batalionul de gardă la PALAT era condus de maiorul LECA, alt complotist.
În aceeaşi noapte, după ce DOAMNA ELENA plecă la copii, în apartamentul de alături, îşi făcu apariţia MARIA OBRENOVICI care, împreună cu un prieten, reţinea la un joc de cărţi pe DOMNITOR. De ce? Pentru că MARIA OBRENOVICI nu era străină de complot şi avea misiunea de a-l ţine pe domnitorul A.I. CUZA la PALAT, pentru ca nu cumva acesta, deghizat, să iasă în oraş, aşa cum obişnuia adesea s-o facă. În răutatea ei, această femeie se bucura de lovitura ce avea s-o dea soţiei domnitorului. În acest timp, DOAMNA ELENA se culcă, încărcată însă de griji şi presimţiri rele, pentru o noapte viscoloasă de iarnă.

„Pe la 4 ore din noapte”, ofiţerii COSTESCU, LIPĂIANU şi PILAT intrară în PALAT, arestând pe cumnatul lui CUZA, LAMBRINO, şi mai apoi pe toţi oamenii credincioşi DOMNITORULUI LOR.
Au intrat ulterior în DORMITORUL lui CUZA, care, culmea, avea uşa descuiată, prin „grija” MARIEI OBRENOVICI (care scapă neatinsă), trezindu-l cu revolverele aţintite asupra lui şi cerându-i: „să iscăliţi abdicarea MĂRIEI VOASTRE!”
Fără a se împotrivi, DOMNITORUL A.I. CUZA semnă documentul „folosindu-se” de spatele căpitanului PILAT, care se oferi să-i folosească în loc de masă: „Noi, ALEXANDRU IOAN I… depun azi 11/23 februarie 1866 cârma guvernului în mâna unei LOCOTENENŢE DOMNEŞTI…”. Astfel, ALEXANDRU IOAN CUZA devine „FOSTUL DOMNITOR”, atunci când soţia sa ELENA află că acesta nu se mai află în PALAT.
La insistenţa consulilor străini, complotiştii au informat că „FOSTUL DOMNITOR” se află în casa lui CIOCÂRLAN, sub paza soldaţilor din REGIMENTUL I, condus de căpitanul COSTESCU.

La aflarea tristei veşti, puţină lume ştie că prietenii lui din MOLDOVA vroiau să-l aducă pe CUZA pe tronul MOLDOVEI, de unde plecase: „dar FOSTUL DOMNITOR” nu luptase pentru UNIRE, CA S-O DESFACĂ”.
După ce s-au limpezit apele, o parte din complotişti şi-au exprimat părerea de rău, iar colonelul SOLOMON îi spuse direct DOAMNEI ELENA, pe când aceasta se ducea la COTROCENI, să-l vadă pe CUZA (care fusese transferat aici): „Înştiinţaţi pe MĂRIA-SA, că armata nu se solidarizează întreagă cu conjuraţii şi că un singur CUVÂNT aşteaptă de la DOMNITORUL LOR, spre a-l reîntrona”.
Răspunsul DOMNULUI a fost însă limpede: „NICIODATĂ nu voi face vărsări de sânge pentru a-mi recăpăta tronul”.
PRIBEGIA lui ALEXANDRU IOAN CUZA a fost grea, căci AUSTRIA pregătea dualismul, în GERMANIA stabilirea era grea datorită războiului dintre PRUSIA şi AUSTRIA, în ITALIA, aliată cu PRUSIA, erau mişcări politico-revoluţionare.

Ar fi vrut să se retragă la RUGINOASA, aşa cum îi scria DOMNITORUL prietenului său VASILE ALECSANDRI care se afla la MIRCEŞTI.
În cele din urmă, după ce a trecut pe la VIENA, PARIS, şi apoi pe la …, pe la FLORENŢA, au ajuns la HEIDELBERG, în GERMANIA, în MAI 1873.
Domnitorul era însă bolnav, „înăbuşit de astm”, iar pe la miezul nopţii de 2 MAI 1873, rostind iertare, mai putu să spună: „ELENO, un preot” – şi se sfârşi cu diagnosticul „paralizia inimii”.
A fost înmormântat la RUGINOASA, iar COMITETUL NAŢIONAL DIN IAŞI a hotărât să învelească sicriul cu un TRICOLOR, cu armele DOMNITORULUI şi cu inscripţia: UNIREA, VOTUL UNIVERSAL, EMANCIPAREA SĂTENILOR, UNIVERSITATEA, PINACOTECA, CODICELE ALEXANDRU IOAN I, DEMNITATEA ROMÂNĂ, INDEPENDENŢA BISERICII şi SECULARIZAREA AVERILOR ÎNCHINATE…
Între aprecierile asupra DOMNITORULUI, cele care l-au caracterizat pe MĂSURA LUI ISTORICĂ URIAŞĂ, sunt cele cuprinse în telegrama REGELUI ITALIEI: „VODĂ CUZA a fost un om mare; patriotismul şi dezinteresarea lui au fost fără margini”.

Profesor,

ION PĂTRAŞCU
Slatina, Olt