Pe 20 ianuarie 2019, se împlinesc 651 de ani de atestare documentară a Slatinei. La începutul anilor 1900 era comună urbană, cu timpul a devenit oraş, iar în anul 1979 devine municipiu, eveniment pentru care se ridică arcada de la ieşirea dinspre Piteşti. Slatina are o frumuseţe aparte. Slatina se dezvoltă. Slatina e mai mult decât un oraş, este viaţa noastră, este povestea noastră. Peste 100 de ani, un tânăr jurnalist are datoria să aducă completări la acest articol. Să scrie despre lucrurile care s-au făcut şi cum s-a schimbat oraşul, ce personalităţi au mai apărut. Trebuie să-l scrie ca pe o poveste frumoasă. Pentru că Slatina este cea mai frumoasă poveste a cetăţeanului din noi…
1368, anul când domnul Ţării Româneşti, Vladislav I Vlaicu (Vlaicu Vodă) conferea, în scris, scutirea de vamă pentru nişte negustori braşoveni la trecerea peste râul Olt. Aceşti negustori nu erau unii simplii, deoarece aveau grija documentelor. Documentul de atestare a Slatinei se află la Braşov, este păstrat şi în zilele noastre la Muzeul de Istorie Braşov, aflat în Casa Sfatului. În Slatina se găsesc copii ale acestui document. În acelaş document este menţionat şi oraşul Brăila, ca loc important din Ţara Românească. Şi brăilenii sărbătoresc, odată cu noi, atestarea ducumentară, în aceeaşi zi. Un portret al lui Vladislav Vlaicu se află pe rama unui tablou de la mănăstirea de pe Muntele Athos, Grecia.
Denumirea de Slatina are origini slave, formându-se din cuvintele „slam”, ceea ce înseamnă sărat şi „tina” – pământ. Slatina, pământ sărat, datorat faptului că Oltul „spală” pământul vestic al urbei cu apa sa sărată. Denumirea de Slatina este purtată cu mult înainte de localităţi şi locuri importante, mai ales în ţările vorbitoare de limbi slave: Ucraina, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Slovenia, Slovacia, Cehia şi chiar în Germania. Descoperirile arheologice arată că Slatina exista încă din perioada neolitică (aprox. 5500-4700 îHr). De-a lungul timpului, Slatina a fost: punct vamal, târg, oraş de scaun, comună urbană şi municipiu. Slatina a fost mereu într-o continuă dezvoltare.
Boierii Slatinei
Nu putem vorbi de istoria Slatinei fără să amintim de câţiva dintre cei mai importanţi boieri, filantropi de seamă ai urbei.
Unul dintre boierii Slatinei, şi poate cel mai cunoscut, este Sârbu Mazâlu, cunoscut ca Ionaşcu Cupeţu, un negustor foarte bogat. Acesta nu a plecat cu banii în mormânt, ci i-a lăsat Slatinei după moartea sa din 1797. Prin dorinţa sa a lăsat Slatinei bani, moşii, un spital, o şcoală, o biserică şi cişmele. Veţi fi şocaţi, dar Slatina avut cel mai bun spital din ţară, având oameni calificaţi, care asigurau performanţa şi a avut cea mai bună aparatură de la acea vreme. Şi în plus, doctorul Gheorghe Chiţulescu, chirurg al Spitalului Slatina, a făcut prima operaţie pe creier, fiind o premieră în medicină la acea vreme. Şcoala de băieţi, în care au funcţionat mai multe instituţii, printre care şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi, în prezent, Casa Corpului Didactic, este şi astăzi la fel de impunătoare şi bine conservată. În curtea acestei clădiri a funcţionat mai mulţi ani, începând din 1960, Şcoala de Muzică Slatina, şcoală unde se studiau doar instrumente, iar printre primii profesori care au predat se numără: Angelescu Constantin, Corilă Ileana-Biju, Marin Piţulescu şi Raina Podea. Instituţia s-a mutat cu sediul în ceea ce este astăzi Colegiul „Nicolae Titulescu”. Catedrala Ionaşcu sau Catedrala „Sfântul Gheorghe” de astăzi este una dintre cele mai frumoase şi vechi biserici ale Slatinei. Dar nu cea mai veche. Prima biserică din Slatina, care figurează în documente este biserica „Sfânta Treime”. Ionaşcu îşi avea casa de-a dreapta bisericii, spre fosta Bancă Agricolă. Putem numi Catedrala, neoficial, drept cel mai mare sens giratoriu din Slatina.
Un alt boier era Constantin Fântâneanu. Şi acesta provenea dintr-o familie de filantropi. Casa acestuia se află în vecinătatea Muzeului Judeţean Olt şi a fostei clădiri a Băncii Naţionale a României, clădire care şi aceasta se află în „putrefacţie”. Constantin Fântăneanu a lăsat „cu limbă de moarte” ca edificiul să fie azil pentru femeile sărace din Slatina, iar din banii de pe chirie să fie măritate două fete sărmane pe an.
Încheiem lista boierilor slătineni, pentru că este prea lungă şi ne-ar trebui zeci de pagini despre toţi, cu familia Deleanu. Casa Deleanu o putem admira şi astăzi. Este fostul Muzeu de Etnografie Olt, care a fost retrocedat de descendenţii familiei ce au vândut proprietatea unui afacerist care cere un preţ de trei ori mai mare decât valoarea cunoscutului conac. Primul Deleanu care figurează în documente este Drăguşin Deleanu, paharnic şi rudă cu Matei. Familia purta numele moşiei Deleni, pe care o aveau în proprietate. În curtea Casei Deleanu găsim şi Observatorul Astronomic, făurit în anul 1972, care a fost construit de un „Dorel”, cupola acestuia nefiind pusă pe rulmenţi pentru a se roti când este nevoie, ci este fixă, ceea ce înseamnă că pasionaţii de astronomie se uitau doar într-un singur punct al boltei cereşti.
Hotărâre de Guvern cu acelaşi număr ca anul atestării documentare – Coincideţa face ca numărul Hotărârii de Guvern privind aprobarea stemei Slatinei să fie acelaşi cu anul atestării documentare, şi anume: 1368. Aşadar, la 10 noiembrie 2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 1368 se aproba stema municipiului Slatina, atestat documentar la 20 ianuarie 1368. Hotărârea a fost semnată de premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu şi contrasemnată de Vasile Blaga, ministru al Internelor.
